Antena 3 CNN Externe România va exporta medicamente în Uzbekistan

România va exporta medicamente în Uzbekistan

România va exporta medicamente în Uzbekistan
Sursa foto: Foto: longtermcare.inhealthcare.com
de M.Z.    |    28 Iun 2013   •   20:33
Uzbekistan ar putea importa medicamente de la producătorul farmaceutic Antibiotice Iaşi (ATB) şi ar urma să exporte bumbac către state ale Uniunii Europene prin portul Constanţa, proiecte care ar putea fi iniţiate în urma discuţiei dintre premierul Victor Ponta şi omologul uzbek, Shavkat Mirziyoyev.
 
"Între România şi Uzbekistan în mod sigur nu pot fi niciun fel de subiecte în care să nu putem fi de acord. Sunt însă foarte multe lucruri şi domenii pe care le putem dezvolta, pentru că acum ele practic sunt la un nivel foarte scăzut. Am fost foarte bucuros să aud despre un acord între producătorii de medicamente din România şi cei din Uzbekistan, sunt însă şi alte domenii în care firmele româneşti din industria IT, energie, alte zone de dezvoltare economică pot veni în Uzbekistan", a spus premierul Ponta, aflat în vizită în Uzbekistan. 
 
La rândul său, premierul uzbej a apreciat că este un eveniment istoric faptul că, după 20 de ani de relatii diplomatice între cele două ţări, este organizată prima întâlnire la nivel inalt a celor doi prim-miniştri, arătând că vizita lui Ponta va fi "un nou început" în relaţia bilaterală.
 
"Uzbekistan priveşte România cu o simpatie deosebită şi în principal rolul care îl are poziţia sa geografică şi trecutul ei glorios.
Uzbekistan este interest în mod onest pentru o colaborare cu România în diverse direcţii. Sunt oameni de afaceri şi miniştri din partea noastră care s-au întâlnit cu oameni de afaceri români şi le spun să mearga curajos în contacte directe cu ei, pentru că astăzi putem da startul unui nou început", a spus Mirziyoyev.
 
La sfârşitul anului 2011, volumul total al schimburilor comerciale ale României cu Uzbekistan s-a ridicat la 32 milioane dolari, din care export de 18 milioane dolari şi import de 14 milioane dolari, potrivit Mediafax.
 
Antibiotice a înregistrat pentru primele trei luni din acest an o cifră de afaceri de 59,4 milioane lei (13,5 milioane euro), în scădere cu 17,5% faţă de nivelul raportat pentru aceeaşi perioadă din 2012, de 72 milioane lei, şi un profit de 5,5 milioane de lei, în scădere cu 57,6%, de la 12,9 milioane de lei.
 
Ministerul Sănătăţii deţine 53,02% din titluri, iar al doilea acţionar important al Antibiotice este SIF Oltenia, cu 10,09% din acţiuni.
 

 

×
Subiecte în articol: medicamente Uzbekistan
Parteneri
Guvernul a rămas fără bani pentru plata unor salarii
x close