Antena 3 CNN Externe Românii, locul trei în topul celor mai ţicnite populaţii europene

Românii, locul trei în topul celor mai ţicnite populaţii europene

Românii, locul trei în topul celor mai ţicnite populaţii europene
24 Noi 2008   •   21:29

Locul trei de la coadă. Acolo se situează România într-un clasament efectuat la nivel european referitor la sănătatea mintală. Alături de români, lituanienii, turcii şi bulgarii sunt şi ei la sfârşitul topului fericirii şi al bunăstării realizat de Uniunea Europeană. Comparativ cu celelalate state europene, românii câştigă mai puţin, trăiesc în locuinţe mai proaste şi au o sănătate mintală mai şubredă.
Potrivit studiului, locuitorii ţărilor nordice, Danemarca, Suedia şi Norvegia, o duc cel mai bine din punctul de vedere al sănătăţii mintale. La polul opus se află statele din estul Europei. Turcia se situează pe ultimul loc. Sănătatea mintală este mai fragilă la bătrâni şi mai solidă printre cei cu venituri mari, anunţă Cotidianul.
Raportul a mai arătat că o familie română câştigă de patru ori mai puţin decât una din Marea Britanie şi de şapte ori mai puţin de cât o familie din Luxemburg. Populaţia noastră suferă de cele mai multe privaţiuni în ceea ce priveşte lucrurile strict necesare, precum încălzirea, o vacanţă pe an, o masă incluzând carne o dată la două zile, haine noi şi mobilă nouă.
Antena3.ro

×
Parteneri
Răsturnare de situaţie în ultimul sondaj CURS pentru PMB
x close