Antena 3 CNN Externe Rusia acuză Georgia că intenţionează să invadeze Abhazia şi Osetia de Sud

Rusia acuză Georgia că intenţionează să invadeze Abhazia şi Osetia de Sud

Rusia acuză Georgia că intenţionează să invadeze Abhazia şi Osetia de Sud
30 Apr 2008   •   09:06

Rusia şi-a sporit efectivele militare de menţinere a păcii din republicile separatiste georgiene, Abhazia şi Osetia de Sud, după ce a acuzat conducerea de la Tbilisi că pregăteşte "operaţiuni militare" împotriva lor. Georgia a respins acuzaţiile Rusiei, însă Ministrul de externe rus a declarat că serviciile secrete ruseşti au dovezi că mai mult de 1500 de militari au fost mutaţi în regiunea Kodor Gorge, în ceea ce apare a fi "capul de pod" dinaintea unei invazii.

"Potrivit informaţiilor pe care le-am primit, Georgia trimite arme, combustibil şi lubrifianţi, alimente şi alte instrumente tehnice, precum şi trupe militare în Kondorul Superior." a declarat ministrul.

În replică, adjunctul Ministrului Apărării georgian, Batu Kutelia a afirmat că în zonă nu există decât poliţie care asigură securitatea pentru populaţia locală. "Toate misiunile de monitorizare recente ale ONU au confirmat faptul că Georgia a acţionat în conformitate cu prevederile acordurilor în vigoare." a spus acesta.

Rusia a anunţat, la 16 aprilie, "consolidarea" relaţiilor sale cu Abhazia şi Osetia de Sud, în replică la recunoaşterea independenţei provinciei Kosovo de către Occident. Mulţi locuitori ai celor două republici au paşapoarte ruseşti iar conducerea Abhaziei este gata să-şi declare teritoriul "protectorat militar" al Rusiei.

Antena3.ro

×
Parteneri
Incendiu la etajul 12 al unui bloc din București, în noaptea de Înviere
x close