Antena 3 CNN Externe Rusia şi Marea Britanie, în pragul unui nou conflict diplomatic

Rusia şi Marea Britanie, în pragul unui nou conflict diplomatic

Rusia şi Marea Britanie, în pragul unui nou conflict diplomatic
11 Iul 2008   •   14:12

Un nou scandal diplomatic riscă să izbucnească între Marea Britanie şi Rusia. Un diplomat britanic la Moscova este acuzat de spionaj pe teritoriul Federaţiei. Este vorba de actualul director al agenţiei pentru comerţ şi investiţii, însărcinat cu promovarea comerţului britanic pe pieţele internaţionale. Potrivit unor surse oficiale de la Moscova, citate de agenţia Interfax, anumite activităţi ale diplomatului au ridicat semne de întrebare. Printre acestea se numără şi presupuse întâlniri pe care le-a avut cu reprezentanţi ai unei organizaţii pentru apărarea drepturilor omului, în Caucazul de Nord.

Nu este surprinzător, în aceste condiţii, faptul că întrevederea de la summitul G8 dintre Primul Ministru britanic Gordon Brown şi preşedintele rus Medvedev nu a reuşit să aplaneze conflictele care s-au instalat între cele douî ţări de peste cinci ani.

Potrivit TimesOnline, Brown a ridicat trei probleme în cadrul acestei întrevederi: asasinarea agentului KGB Alexander Litvinenko la Londra, în urmă cu doi ani şi refuzul Moscovei de a-l extrăda pe principalul suspect, Andrei Lugovoi, închiderea tuturor sediilor British Council din Rusia de anul trecut şi disputa TNK-BP. Problemele dintre cele două state au început să se inflameze în 2003, printre acestea numărându-se probleme de azil politic, vize şi hărţuirea ambasadorului britanic la Moscova Tony Brenton, de către gruparea Nashi.

Antena3.ro

×
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close