Antena 3 CNN Externe Rusia, siderată de "dimensiunea pur românească" a scandalului Oltchim. "Tăcerea lui Băsescu este suspectă"

Rusia, siderată de "dimensiunea pur românească" a scandalului Oltchim. "Tăcerea lui Băsescu este suspectă"

Rusia, siderată de "dimensiunea pur românească" a scandalului Oltchim. "Tăcerea lui Băsescu este suspectă"
de O.P.    |    24 Sep 2012   •   12:47

Jurnaliștii postului de radio Vocea Rusiei susțin într-un amplu material intitulat ”Privatizarea Oltchim – capitalismul nu crede în minuni”, că România confirmă că rămâne un tărâm al faptelor bizare, iar privatizarea combinatului vâlcean ocupă un loc fruntaș pe lista de ciudățenii a acestei țări.

Citeşte aici cele mai importante declaraţii făcute pe parcursul zilei cu privire la PRIVATIZAREA OLTCHIM

Potrivit postului de radio, ”dimensiunea neserioasă, balcanică, și pur românească a scandalului privatizării Combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea nu poate să ascundă câteva elemente grave și cu posibile consecințe teribile pentru economia și stabilitatea politică a României”.

”În primul rând, apelul insistent la ”interesele poporului” făcut atât de câștigătorul licitației, Dan Diaconescu, dar și de primul ministru Victor Ponta”, potrivit căruia cel care a participat la licitație trebuie să depună banii în zece zile, fiind vorba de viitorul a mii de oameni, ”dezvăluie faptul că privatizarea combinatului prezintă un interes electoral și mai puțin economic pentru cei implicați”, se arată în analiza postului de radio.

Mai mult, cei de la Vocea Rusiei afirmă că cei care vor beneficia de acest eșec vor fi democrat-liberalii ”și eventual, președintele Traian Băsescu – care până la ora când a fost scris acest articol nu a reacționat la vestea câștigării licitației de către Dan Diaconescu, o tăcere cel puțin ciudată dacă avem în vedere cât de implicat a fost președintele în toate marile acțiuni de privatizare, în dorința de a respecta acordurile semnate cu FMI și Uniunea Europeană”, scrie DCnews, citând Vocea Rusiei.





×
Subiecte în articol: privatizarea Oltchim Dan Diaconescu
Parteneri
Marcel Ciolacu, prezentat ca "viitorul preşedinte al României"
x close