Antena 3 CNN Externe Scandal în SUA. Hillary arată o fotografie cu Obama, îmbrăcat ca un musulman

Scandal în SUA. Hillary arată o fotografie cu Obama, îmbrăcat ca un musulman

Scandal în SUA. Hillary arată o fotografie cu Obama, îmbrăcat ca un musulman
25 Feb 2008   •   21:10

Campanie cu scandal în tabăra democrată. Hillary Clinton şi Barack Obama fac schimb de acuzaţii dure, în pragul alegerilor la Casa Albă. Motivul: o poză care circulă pe Internet. Fotografia, postată pe website-ul Drudge Report, îl arată pe Obama purtând un costum african tradiţional, în timpul unei vizite în Kenya, 2006. Scandalul survine cu o săptămână înaintea a două alegeri primare foarte importante. Tabăra Obama spune că poza a fost făcută publică de anturajul contracandidatei afroamericanului, Hillary Clinton, pentru a-i păta imaginea lui Barack. Clinton neagă acuzaţiile.

Fotografia îl arată pe Barack Obama purtând un turban şi o robă albă, dăruită de bătrânii din nord-estul Kenyei.




Managerul de campanie al lui Obama, David Plouffe, le-a acuzat pe ajutoarele lui Hillary Clinton că "se folosesc de cele mai ruşinoase, jignitoare şi alarmiste mijloace văzute vreodată în disputele electorale".

Acuzaţiile au fost desfiinţate de managerul de campanie al lui Hillary Clinton, Maggie Williams.

?Dacă cei care îi fac campanie lui Barack Obama sugerează că a purta un port popular al unei ţări este un gest separatist, atunci ar trebui să le fie ruşine", a declarat aceasta. ?Hillary Clinton a purtat hainele tradiţionale ale multor ţări pe care le-a vizitat şi au existat multe poze publicate, în urma vizitelor sale", a adăugat Maggie Williams.

Analiştii politici spun că Hillary Clinton trebuie să câştige confruntările în Texas şi Ohio pentru a rămâne în cursa pentru alegerea candidatului democrat la preşedinţia Statelor Unite.

Antena3.ro

×
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close