Scandalul zborurilor CIA. "Pachete misterioase" la baza de la Mihail Kogălniceanu

24 Feb 2008   •   14:16
Scandalul zborurilor CIA. "Pachete misterioase" la baza de la Mihail Kogălniceanu
Noi dezvăluiri în scandalul zborurilor CIA, în care este implicată şi România. Potrivit cotidianului american Washington Post, un oficial român de rang înalt a declarat, sub protecţia anonimatului, că a asistat la un schimb de pachete misterioase ca dimensiuni, la baza americană de la Mihail Kogălniceanu. Acesta a adăugat că în opinia sa, în acele pachete ar fi putut fi chiar persoane suspecte de terorism. Oficialul român ar fi precizat că a fost martor la astfel de schimburi, de trei ori în 2004 şi de două ori în 2005.

Informaţiile sunt însă dezminţite vehement de Comandantul Aerodromului Mihail Kogălniceanu, Adrian Vasile. Acesta susţine că în ultimii 18 ani, de când lucrează la aerodrom nu au existat zboruri ale CIA şi niciun avion nu a stat sub pază.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat duminică, la Covasna, că baza aeriană de la Kogălniceanu a fost pusă la dispoziţia presei naţionale şi internaţionale, precum şi a tuturor instituţiilor interesate. "Nu am cunoştinţă de pachete iar baza aeriană de la Kogălniceanu a fost pusă la dispoziţia presei naţionale şi internaţionale şi a tuturor instituţiilor interesate imediat ce au existat întrebări legate de utilizarea acesteia", a precizat şeful statului.

De asemenea, fostul Consilier prezidenţial pentru securitate, Ioan Talpeş a precizat că nu ştie nimic despre informaţiile apărute în ziarul american. Comisia Europeană a cerut însă din nou, vineri, României şi Poloniei să ofere informaţii privind posibile centre de detenţie ale CIA pe teritoriile lor.

România este suspectată că este implicată în programul american de "extrădări extraordinare" a suspecţilor de terorism.

Antena 3

x close