Antena 3 CNN Externe Se înteţesc tensiunile la graniţa dintre Georgia şi Abhazia (VIDEO)

Se înteţesc tensiunile la graniţa dintre Georgia şi Abhazia (VIDEO)

Se înteţesc tensiunile la graniţa dintre Georgia şi Abhazia <font color=red>(VIDEO)</font>
19 Mai 2008   •   10:14

Spiritele s-au încins din nou la graniţa dintre Georgia şi regiunea separatistă Abhazia, din cauza unui incident provocat, se pare, de câţiva soldaţi ruşi în stare de ebrietate. Militarii au fost reţinuţi de poliţia georgiană, după ce transportorul lor blindat a lovit maşina unor civili.

Georgienii susţin că un convoi militar rusesc, din cadrul trupelor de menţinere a păcii, s-a deplasat prin zonă fără acordul autorităţilor de la Tiblisi. Un transportor blindat a provocat un accident şi apoi a încercat să fugă, dar a fost oprit de o maşină a poliţiei georgiene. Cinci soldaţi au fost reţinuţi, deşi au opus rezistenţă.

În timpul incidentelor, un bărbat a fost rănit. Un ofiţer rus sosit la faţa locului a refuzat să dea declaraţii. Georgienii susţin că soldaţii ruşi erau în stare de ebrietate. Un reprezentant al forţelor de menţinere a păcii care a fost de faţă la tot ce s-a întâmplat, a recunoscut că soldaţii erau beţi.

Guvernul georgian a difuzat ieri şi imagini filmate de avioanele-spion fără pilot, care arată că Rusia a desfăşurat în Abhazia armament greu, ceea ce ar încălca mandatul forţelor de menţinere a păcii. Câteva avioane-spion au fost doborâte în ultimele săptămâni deasupra Abhaziei. În Georgia au loc miercuri alegeri parlamentare anticipate în care partidul preşedintelui Mihail Saakaşvili este marele favorit.



Antena 3

×
Parteneri
Avertizare meteo ANM de vreme rea! 18 județe vizate de Cod galben
x close