Antena 3 CNN Externe Şefa diplomaţiei UE îndeamnă la includerea mişcării Fraţii Musulmani într-un proces de tranziţie politică, în Egipt

Şefa diplomaţiei UE îndeamnă la includerea mişcării Fraţii Musulmani într-un proces de tranziţie politică, în Egipt

Şefa diplomaţiei UE îndeamnă la includerea mişcării Fraţii Musulmani într-un proces de tranziţie politică, în Egipt
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
29 Iul 2013   •   10:03

Şefa diplomaţiei UE Catherine Ashton, care a sosit duminică seara la Cairo, a pledat pentru un proces de tranziţie politică în care să fie asociată inclusiv mişcarea Fraţii Musulmani, din care provine fostul preşedinte islamist Mohamed Morsi, destituit de armată la începutul lunii, informează AFP.

Într-un comunicat publicat după sosire, Ashton anunţă că "vine în Egipt pentru a discuta cu toate părţile şi a consolida mesajul (UE) în favoarea unui proces de tranziţie politică total incluzător, asociind toate grupurile politice, inclusiv (mişcarea) Fraţii Musulmani".

"Acest proces este necesar să conducă, cât mai rapid posibil, la o ordine constituţională, la alegeri libere şi corecte şi la (formarea) unui Guvern civil", adaugă ea.

Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă anunţă că se va întâlni cu preşedintele interimar Adly Mansour, vicepreşedintele însărcinat cu relaţii internaţionale Mohamed ElBaradei, comandantul armatei şi ministrul Apărării Abdul Fatah al-Sisi şi alţi membri ai Guvernului.

Întâlniri sunt prevăzute, de asemenea, cu oficiali din cadrul Partidului Libertate şi Justiţie (PLJ), aripa politică a mişcării Fraţii Musulmani, şi cu membri ai societăţii civile.

Catherine Ashton şi-a reiterat îndemnul la "încetarea violenţei" într-o ţară în care tulburări s-au soldat cu peste 300 de morţi în decurs de o lună, potrivit unui bilanţ realizat de AFP, dintre care 72 sâmbătă dimineaţa la Cairo.

Ea exprimă totodată "hotărârea Uniunii Europene de a ajuta poporul egiptean să meargă pe calea unui Egipt stabil, prosper şi democratic".

×
Subiecte în articol: catherine ashton Fratii Musulmani Egipt
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close