Antena 3 CNN Externe Serghei Lavrov: normalizarea relaţiilor dintre Moscova şi Londra depinde de partea engleză

Serghei Lavrov: normalizarea relaţiilor dintre Moscova şi Londra depinde de partea engleză

Serghei Lavrov: normalizarea relaţiilor dintre Moscova şi Londra depinde de partea engleză
31 Mar 2008   •   10:54

Ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a declarat că normalizarea relaţiilor dintre Moscova şi Londra depinde de partea engleză. „Acum, totul depinde de Londra. Acolo s-au luat deciziile antiruse: ne-au îndepărtat diplomaţii, au blocat lucrările la o serie de acorduri, printre care şi pe cel privind regimul vizelor, au refuzat contactul cu Serviciul Federal de Securitate, ceea ce presupune în mod automat suspendarea cooperării antiteroriste”, a declarat Lavrov.

Ministrul de Externe spune că Rusia este de mult timp pregătită pentru o redresare a relaţiilor diplomatice şi că apelurile lansate de Moscova trebuie să se facă auzite. „Trebuie să eliminăm problemele create în mod artificial şi nu de către noi", a adăugat el.

Cele două state au suferit o răcire a relaţiilor diplomatice după asasinarea lui Aleksandr Livtinenko în noiembrie 2006 la Londra. Livtinenko, fost agent al serviciilor secrete ruse, a fost un critic aspru la adresa politicii de la Kremlin. Ulterior, mai mulţi diplomaţi ruşi au fost expulzaţi din Marea Britanie, iar, în replică, ministerul de Externe al Rusiei a ordonat închiderea a două filiale din Rusia ale organizaţiei culturale British Council.

Antena 3

×
Parteneri
Vremea severă a făcut prăpăd în mai multe zone din țară
x close