Antena 3 CNN Externe Sicriul Reginei Elisabeta a II-a era deja pregătit de acum 30 de ani. De ce este dublat de plumb

Sicriul Reginei Elisabeta a II-a era deja pregătit de acum 30 de ani. De ce este dublat de plumb

Sicriul reginei Elisabeta a II-a, în faţa căruia sute de mii de persoane vor veni să se reculeagă până la funeraliile sale, este fabricat din stejar englezesc, dublat de plumb şi era deja pregătit de acum 30 de ani, relatează luni publicaţia The Times, citată de AFP.

Sicriul Reginei Elisabeta a II-a era deja pregătit de acum 30 de ani. De ce este dublat de plumb
Sursa foto: Hepta/ DPA Images / Euan Cherry/Daily Mail
de Redacția Antena 3 CNN    |    12 Sep 2022   •   23:31

Publicul nu va putea să vadă chipul reginei, al cărei sicriu este închis şi acoperit de drapel şi însemnele regale. Potrivit The Times, sicriul reginei este făcut din acelaşi material ca şi cel al soţului ei, prinţul Philip, decedat în aprilie 2021.

Societatea de pompe funebere din Londra, Leverton and Sons, responsabilă de funeralii, declarase în urmă cu patru ani cotidianului britanic că nu ştie când şi de cine au fost fabricate sicriile, pe care ea le-a moştenit în 1991 când a început să lucreze cu Palatul.

"Este făcut din stejar englezesc, ceea ce este foarte dificil de găsit şi foarte costisitor", explicat atunci patronul societăţii, Andrew Leverton.

Sicriul Reginei Elisabeta a II-a, depus la Catedrala St. Giles. Oamenii stau la coadă pentru a-i aduce un ultim omagiu

Publicul a început să se reculeagă luni în faţa sicriului reginei Elisabeta a II-a, expus pentru prima oară la Catedrala St. Giles din Edinburgh, la patru zile după decesul suveranei la vârsta de 96 de ani.  Oamenii stau la coadă pentru a reuși să ajungă la sicriul Reginei, notează The Guardian.
 

Incident pe traseu la ceremonia depunerii sicriului Reginei Elisabeta a II-a la Edinburgh

Dublura de plumb permite ermetizarea sicriului pentru că el va fi depus într-o criptă şi nu îngropat. Dar aceasta îl face extrem de greu pentru cei opt bărbaţi care îl vor purta.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Mânerele din alamă sunt concepute special pentru sicriele regale, la fel şi capacul, care trebuie să poată suporta însemnele monarhiei.

"Nu este ceva care să poată fi fabricat într-o singură zi", rezumase Leverton pentru Times.

 

×
Subiecte în articol: Regina Elisabeta
Parteneri
Dr. Voichiţa Lăzureanu dezvăluie alimentele care ne pot trimite la spital de sărbători
x close