Antena 3 CNN Externe Spania. Şoferi ucişi în timpul grevei transportatorilor

Spania. Şoferi ucişi în timpul grevei transportatorilor

Spania. Şoferi ucişi în timpul grevei transportatorilor
11 Iun 2008   •   20:43

Greva transportatorilor are urmări tragice în Spania, unde doi şoferi au fost ucişi. În timpul protestelor, mai multe camioane au fost incendiate iar spărgătorii de grevă au fost atacaţi. Transportatorii spanioli sunt nemulţumiţi de creşterea preţului motorinei. Este o nemulţumire care a provocat mişcări de stradă şi în alte ţări din Europa, dar şi în Asia. Marţi, pe autostrada de la marginea Madridului a fost un adevărat haos.

Câţiva şoferi spanioli au vandalizat maşina unui coleg de breaslă, supăraţi că nu participă la grevă. Spărgătorii de grevă au fost opriţi în trafic de şoferii protestatari, iar maşinile lor descărcate cu forţa. Mai multe electrocansnice nou nouţe au fost distruse de şoferii recalcitranţi.

Spiritele s-au mai potolit abia după intervenţia forţelor de ordine. Transportatorii dorit să atragă astfel atenţia autorităţilor că preţul tot mai mare al motorinei îi aduce la faliment. Într-un an, un litru de motorină a ajuns de la 95 de cenţi la un euro şi 30 de cenţi.

Greva camionagiilor a fost declanşată pe termen nelimitat. Aceştia spun că nu se vor întoarce la muncă dacă guvernul nu ia măsuri pentru compensarea valului de scumpiri la carburanţi.

Antena3.ro

×
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close