Antena 3 CNN Externe Studiu: misoginii au salarii mai mari

Studiu: misoginii au salarii mai mari

Studiu: misoginii au salarii mai mari
23 Sep 2008   •   17:36

Bărbaţii care consideră că rolul femeii este de a sta la cratiţă şi de a avea grijă de copii, câştigă mai mult. Deşi demodată, se pare că această mentalitate aduce bani în plus la salarii. Bărbaţii cu viziuni mai moderne au salarii considerabil mai mici decât tradiţionaliştii. Aceasta este concluzia unui studiu făcut de oamenii de ştiinţă americani, care a fost publicat în Revista de Psihologie Aplicată.

Un psiholog britanic a explicat această tendinţă prin faptul că bărbaţii care îşi exercită autoritatea acasă, au aceeaşi pornire şi în relaţiile de muncă. Studiul, încheiat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Florida, a fost făcut cu ajutorul a 12.686 de bărbaţi şi femei care ai fost intervievaţi. Întrebările care au stat la baza studiului au fost: "Locul femei este acasă?" sau "Delincvenţa juvenilă este rezultatul numărului tot mai mare de femei care lucrează?". Numărul de bărbaţi care au răspuns afirmativ la aceste întrebări a fost, evident, mult mai mare decât al femeilor cu aceleaşi păreri. Pe de cealaltă parte, femeile cu viziuni mai puţin tradiţionale câştigă semnificativ mai mult decât cele mai conservatoare.

Potrivit BBC News, doctorul Timothy Judge, unul dintre cercetători, a declarat: " Bărbaţii cu mentalitate tradiţională caută să menţină, într-un fel sau altul, separarea rolurilor pentru bărbaţi şi femei. Rezultatele studiului noastru demonstrează tocmai acest lucru."

Magdalena Zawisza, de la Universitatea din Winchester, a enunţat câteva dintre teoriile care explică această diferenţă. "Bărbaţii cu viziuni tradiţionale sunt mai interesaţi de putere, atât din punctul de vedere al accesului la resurse, adică la bani, cât şi din punctul de vedere al femeii care ar trebui să se supună. O altă teorie este aceea conform căreia angajatorii preferă să promoveze bărbaţii care sunt singura sursă de venit în familiile lor decât pe cei ai căror soţii lucrează."

Antena3.ro

×
Parteneri
Ministrul Mediului explicaţii cu privire la praful saharian
x close