Antena 3 CNN Externe SUA. Barack Obama a primit sprijinul lui John Kerry, fost candidat la preşedinţie (VIDEO)

SUA. Barack Obama a primit sprijinul lui John Kerry, fost candidat la preşedinţie (VIDEO)

SUA. Barack Obama a primit sprijinul lui John Kerry, fost candidat la preşedinţie <font color=red>(VIDEO)</font>
11 Ian 2008   •   10:23

Senatorul Barack Obama şi-a luat, simbolic, revanşa după ce a fost întrecut de Hillary Clinton în alegerile preliminare din New Hampshire, pentru preşedinţia Statelor Unite. Obama a primit joi sprijinul unei personalităţi importante a partidului democrat. John Kerry, candidatul la preşedinţie, învins de George W. Bush, în 2004 s-a declarat susţinător al lui Obama. Senatorul John Kerry se gândea, anul trecut, să se înscrie din nou în cursa spre Casa Albă, dar până la urmă a renunţat.

Sprijinul său era dorit atât de Hillary Clinton, cât şi de fostul său coleg de listă, John Edwards, candidatul democrat la vicepreşedinţie din 2004. Kerry l-a preferat, însă, pe Barack Obama. El şi-a anunţat decizia în Carolina de Sud, unde alegerile preliminare au loc peste două săptămâni, şi a citat un alt idol al americanilor de culoare, pastorul Martin Luther King.

?Martin Luther King spunea că orice moment e bun ca să faci ce e bine. Şi sunt aici, în Carolina de Sud, pentru că a venit momentul să vă asigur că ştiu, şi am toată încrederea, că Barack Obama poate fi, va fi şi trebuie să fie viitorul preşedinte al Statelor Unite?, a declarat senatorul democrat, fost candidat la preşedinţie, John Kerry -

Un alt candidat la învestitura partidului democrat, guvernatorul din New Mexico, Bill Richardson, şi-a anunţat retragerea din cursă. Richardson spera să devină primul preşedinte american de origine hispanică, dar a obţinut rezultate slabe în primele teste electorale.

El i-a elogiat pe ceilalţi democraţi rămaşi în competiţie, dar nu şi-a declarat sprijinul pentru niciunul din ei.

Antena 3

×
Parteneri
Ce pensie va primi un român care a muncit 35 de ani, după noua lege
x close