Antena 3 CNN Externe SUA. Colapsul băncii Indymac a creat panică în rândul clienţilor

SUA. Colapsul băncii Indymac a creat panică în rândul clienţilor

SUA. Colapsul băncii Indymac a creat panică în rândul clienţilor
15 Iul 2008   •   20:52

Panică la ghişeele unei bănci din Statele Unite, unde clienţii au dat buzna pentru a-şi retrage economiile. Banca Indymac a intrat în colaps zilele trecute, iar oamenii sunt disperaţi că îşi vor pierde banii. Americanii au luat cu asalt toate sucursalele băncii californiene, stau la cozi uriaşe şi îndură căldura, unii chiar leşinând.

Dezastrul băncii, una din cele mai mari din istoria Americii, este rezultatul crizei financiare de peste ocean. Grav afectată de criza creditelor ipotecare din Statele Unite, IndyMac s-a prăbuşit zilele trecute, incapabilă să efectueze plăţile. E a cincea bancă americană care intră în colaps în acest an.

Criza financiară, amplificată şi de explozia preţului la petrol, a făcut ca traiul americanilor să fie tot mai scump. Unii chiar renunţă să mai divorţeze, pentru că separarea îi costă foarte mult. Tot din cauza crizei, bursa americană a scăzut din nou, iar marţi dolarul a înregistrat cea mai mare devalorizare faţă de Euro.

Observator

×
Parteneri
Primele imagini cu băiețelul din Gorj vândut de părinți în Germania
x close