Antena 3 CNN Externe Tensiuni tot mai mari în Fâşia Gaza în urma blocadei impuse de Israel

Tensiuni tot mai mari în Fâşia Gaza în urma blocadei impuse de Israel

Tensiuni tot mai mari în Fâşia Gaza în urma blocadei impuse de Israel
21 Ian 2008   •   17:05

Palestinienii din Fâşia Gaza, care nu au energie electrică de aproape o săptămână, se află în pragul unei crize umanitare. Israelul a impus o blocadă totală, ca răspuns la atacurile cu rachete lansate de pe acest teritoriu. Premierul israelian Ehud Olmert a avertizat că blocada va fi menţinută atâta timp cât Făşia Gaza se va afla sub controlul grupării radicale Hamas.

Magazinele şi staţiile de benzină din oraşul Gaza sunt închise. Potrivit organizaţiei Crucea Roşie, spitalele mai au rezerve pentru cel mult trei zile. Haosul domneşte pe străzi, iar nemulţumirea locuitorilor este tot mai mare. Oficialii palestinieni au avertizat că teritoriul este în pragul unei crize umanitare. De aproape o săptămână, Gaza se confruntă cu lipsa de energie electrică în locuinţe. Duminică, singura centrală din Gaza, care alimentează cu energie aproximativ 30% din teritoriu, a fost închisă din lipsă de combustibil. Israelul a instituit blocadă totală asupra Fâşiei Gaza, ca răspuns la atacurile cu rachete lansate din teritoriul palestinian.

Preşedintele israelian Shimon Peres a declarat că singura soluţie de depăşire a crizei din regiune este ca Hamas să pună capăt atacurilor cu rachete. Premierul israelian Ehud Olmert a avertizat că blocada va rămâne în vigoare până când vor înceta atacurile militanţilor asupra statului evreu. În tot acest timp Gaza nu va fi aprovizionată decât cu strictul necesar de energie.

Comisarul european pentru relaţii externe şi şeful diplomaţiei europene, Javier Solana, au cerut Israelului să revină asupra deciziei pentru a evita escaladarea situaţiei.

Antena 3

×
Parteneri
FCSB, petrecere ”Made in Romania” după câștigarea titlului
x close