Antena 3 CNN Externe Termenul de soluţionare a cazurilor de încălcare a legislaţiei UE, redus la 1 an

Termenul de soluţionare a cazurilor de încălcare a legislaţiei UE, redus la 1 an

Termenul de soluţionare a cazurilor de încălcare a legislaţiei UE, redus la 1 an
09 Apr 2008   •   11:39

Comisia Europeană a decis ca statele membre să îşi rezolve cazurile de încălcare a legislaţiei europene în maxim un an. Dacă acest termen nu va fi respectat, atunci se poate ajunge mai repede în faţa Curţii Europene. În acest moment, România are două cazuri ajunse în ultima fază, înaintea trimiterii dosarelor la Luxemburg: taxa auto şi numărul de urgenţă 112

În trecut, cazurile de încălcare a legislaţiei europene se soluţionau în 2 sau 3 ani. Însă din 2008, procedurile s-au accelerat. Noile măsuri sunt mult mai dure şi explică de ce multe dosare aflate în posesia executivului european au ajuns la Luxemburg, în faţa Curţii Europene de Justiţie.

România are, în momentul de faţă, două cazuri, care au primit deja o a doua avertizare: taxa auto şi numărul de urgenţă 112. Următorul pas este rezolvarea cazului la Curtea Europeană de Justiţie, dacă măsurile impuse la Bruxelles nu vor fi implementate. Problematica taxei auto pare lămurită, dar în cazul numărului de urgenţă 112, rezultatele finale ar trebui să apară în luna iunie a acestui an, pentru ca Executivul să îngheţe dosarul.

Comisia Europeană a decis săptămâna trecută să continue procedura de sancţionare a României în cazul Serviciului 112, deoarece încă sunt probleme cu localizarea apelurilor efectuate de pe telefoanele mobile.

Antena3.ro

×
Parteneri
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa se apropie de România!
x close