Antena 3 CNN Externe Theresa May este noul prim-ministru al Marii Britanii

Theresa May este noul prim-ministru al Marii Britanii

Theresa May este noul prim-ministru al Marii Britanii
13 Iul 2016   •   19:59

Theresa May este oficial premierul Marii Britanii. May a fost învestită în funcție la doar câteva minute după ce David Cameron și-a depus mandatul.

Theresa May, care va împlini 60 de ani anul acesta, devine astfel cel mai în vârstă premier britanic din ultimele patru decenii. Theresa May este a doua femeie care deţine funcţia de premier al Marii Britanii după Margaret Thatcher.

Deși eurosceptică, Theresa May a ales la începutul anului să rămână alături de premierul David Cameron în tabăra care a susținut rămânerea în blocul comunitar la referendumul din 23 iunie. Totuși, ea s-a implicat puțin în campanie, însă a susținut o limitare a imigrației, tema favorită a taberei favorabile Brexitului (părăsirea UE), fapt care a făcut-o credibilă pentru ambele tabere.

Jonglând abil între facțiunile pro și anti-Brexit din Partidul Conservator, Theresa May a reușit în final să se impună drept o candidată a consensului la conducerea partidului și la succesiunea lui Cameron, care și-a anunțat demisia după eșecul taberei anti-Brexit la referendum.

Ea este o conservatoare care se plasează mai degrabă în zona de dreapta a Partidului Conservator, chiar dacă în prezent are un discurs orientat spre temele mai sociale, încercând astfel să-și estompeze imaginea de persoană insensibilă.

Theresa May s-a născut pe 1 octombrie 1956 la Eastbourne, oraș de coastă în sud-estul Marii Britanii. După ce și-a terminat studiile de Geografie la Oxford, a lucrat la Banca Angliei, iar în 1986 și-a început cariera politică, devenind consilier în districtul londonez Merton. După două eșecuri la legislative, în anul 1997 a fost aleasă deputată conservatoare în circumscripția prosperă Maidenhead.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Sondaj INSCOP pentru alegerile locale. Topul partidelor
x close