Sărbătoarea
naşterii Domnului şi Moş Crăciun au denumiri diferite pe
meridianele globului: finlandezii îl au pe
„Joulupukki!”, care ar veni din ţinutul „Korvatunturi”,
tărâm care are forma unei urechi despre care se spune că ar
fi urechea cu care Moşul ascultă să afle dacă copiii sunt
cuminţi. „Christklots”, în Germania, reprezintă
obiceiul de a arde un butuc toată noaptea de Crăciun, care, conform
tradiţiei, se crede că ar apăra casa de hoţi şi de nenorociri
tot restul anului. În Elveţia, butucul este cunoscut
sub numele de „Bouche de Noel”, în Anglia, „Yule
log”. În fiecare din cele patru duminici dinainte de naşterea
lui Iisus se aprinde o lumânare, aşezată într-o cutie.
Au loc procesiuni reprezentându-i pe cei trei magi şi naşterea
lui Hristos.
În multe biserici din Italia sunt
expuse iesle cu pruncul Iisus şi magi de mărime naturală. Un punct
de atracţie îl constituie Irozii - un teatru popular cu scene,
care, pe lângă Irod, prezintă un moş cu barbă lungă, cu
cojocul întors, reprezentând bufonul romanilor, şi o
paiaţă cu clopoţei la picioare, care poartă un băţ năzdrăvan
- în amintirea saltimbancilor chemaţi cu prilejul unor astfel
de manifestări. În Italia există obiceiul ca, înainte
de Moş Crăciun, să vină Baba Cloanţa (Befana), călare pe mătura
ei, care verifică atentă cine a fost cuminte şi cine nu. Ea este
foarte bună cu copiii, se strecoară pe hornuri şi lasă cadourile
lângă bradul împodobit.
În Austria,
cete de copii străbat străzile colindând pe la ferestre.
Piaţa de Crăciun din Viena este atracţia principală a
sărbătorilor, deşi Crăciunul este celebrat mai ales acasă, cu o
masă festivă şi cadouri. În Marea Britanie, una
dintre tradiţii este ca elevii să monteze, în şcoli sau în
biserici, piese despre naşterea Mântuitorului. În
vechime se foloseau animale vii pentru redarea atmosferei însă
în prezent se preferă costumele. Un alt obicei vechi este şi
acela de a atârna ciorapi de şemineu în aşteptarea
cadourilor, în casă se atârnă vâsc, iar în
jurul casei - crenguţe de brad. Anticii druizi credeau că vâscul
posedă puteri magice şi că aduce noroc şi prosperitate alungând
spiritele rele. Faimoasa şi tipica budincă englezească era numită
„hackin”, de la ingrediente. În secolul XVII, budinca de
prune era pregătită chiar în dimineaţa de Crăciun şi era
stropită cu brandy şi flambată la servire.
Suedezii
descoperă surprizele de Crăciun într-un sac îngropat
adânc în zăpadă. În Grecia, masa de
Crăciun are în mijloc o pâine tradiţională, iar după
ospăţ masa nu se strânge pentru ca Iisus să aibă cu ce-şi
potoli foamea. Olandezii îl aşteaptă pe „Sinter
Klaas” care vine pe un cal alb şi lasă daruri în saboţii
de lemn. În Polonia, se păstrează obiceiul ca, în
cinstea stelei de la Betleem, masa de Crăciun să înceapă
după ce apare pe cer prima stea „Gwiazdka” („mica stea”). În
Rusia, Moş Crăciun („Babuşka”) este însoţit de
Albă-ca-Zăpada („Snegurocika”), iar copiii primesc prăjituri
şi multe jucării, printre care setul de păpuşi „Matrioşka”.
În
Spania, darurile de Crăciun sunt oferite de magi, care se
deplasează în cortegii de curteni, cavaleri şi lăutari, iar
în case şi biserici există iesle miniaturale care redau
atmosfera naşterii Domnului. În Islanda, ţara gheţii
şi zăpezii, vin treisprezece Moşi Crăciuni. Cu treisprezece zile
înainte de Crăciun, primul Moş Crăciun coboară din munţi,
ocoleşte fiecare casă şi apoi pune dulciuri în ghetuţele
copiilor, în vreme ce aceştia dorm. Dacă au fost cuminţi,
copiii primesc dulciuri, mandarine, lozuri în plic (scratch
cards), iar, dacă au fost răi, sunt recompensaţi cu un cartof. A
doua zi, cel de-al doilea Moş vine în oraş şi tot aşa până
la 25 decembrie când primul Moş se întoarce la casa lui
din munţi, pe 26 cel de al doilea şi tot aşa până pe 6
ianuarie. Ziua de 6 ianuarie este numită şi „Al treisprezecelea”
şi este considerată de islandezi ultima zi de Crăciun pentru că,
în această zi, ultimul Moş Crăciun se întoarce la casa
lui.
În Finlanda, familiile se reunesc pentru a
petrece Crăciunul, cea mai importantă sărbătoare a anului. Seara,
în jurul orei 17.00, familiile pleacă la biserică pentru
slujbe speciale în care se aprind lumânări la mormintele
celor dragi. În Ajunul Crăciunului, copiii aşteaptă sosirea
lui Moş Crăciun care pune mereu aceeaşi întrebare: „Sunt
cumva copii cuminţi aici?”. Moşul are o desagă plină de
cadouri, iar în timp ce „slujitorii” lui îl ajută să
le împartă, el povesteşte celor mici despre călătoria grea
pe care o face din Laponia.
În Suedia, cea mai
importanta zi este Ajunul Crăciunului. O masă specială este
pregătită pentru Ajunul Crăciunului - şuncă, peşte şi fasole -
aceasta este şi prilejul cu care rudele îşi fac daruri. Mulţi
suedezi merg la biserică în dimineaţa zilei de Crăciun.
Crăciunul se numeşte la suedezi Jul şi este urmat de alte
sărbători. Moşul are pe aceste meleaguri o înfăţişare
diferită: el este reprezentat ca un pitic îmbrăcat în
roşu, cu barbă albă, mare amator de orez cu lapte, tradiţionala
mâncare suedeză de Crăciun.
Danezii au o
modalitate mai puţin întâlnită de a împărţi
cadourile: se adună toţi ai casei în jurul bradului, şi cel
mai vârstnic ia un cadou pe care-l dă celui destinat care ia,
la rândul său, un altul şi-l dă persoanei pentru care a fost
pregătit şi aşa mai departe.
În Elveţia,
Samichlaus (Moş Crăciun) are întotdeauna sarcina grea de a
aduce şi pomul de Crăciun în casele oamenilor. Acest obicei
se păstrează încă din 1775. O altă tradiţie a elveţienilor
este „Parada ridichilor luminate”, obicei preluat de la mexicani.
Copiii ajutaţi de părinţi se înarmează cu ustensile
specializate şi scobesc cu mare grijă câte o ridiche mare de
lună, alb-violet, pe care apoi o împodobesc cu diferite
crestături şi forme. Similar cu dovleacul de Halloween, în
ridichea împodobită micuţii elveţieni pun o lumânare
şi poartă ridichea ca pe o faclă, ori o agaţă ca pe un
lampion.
În Spania, Crăciunul este sărbătorit
la 25 decembrie, dar darurile se dau pe 6 ianuarie, cu ocazia zilei
celor Trei Regi (Reyes Magos). Libanezii plantează boabe de
grâu în ghivece, cu o lună înaintea Crăciunului,
pe care le amplasează, în seara sfântă, sub brad sau
alături de montajul de Crăciun, constând în
reconstituirea scenei Naşterii Mântuitorului. Fiindcă
australienii nu au zăpadă, Moşul nu poate veni cu sania
trasă de reni, aşa că aceasta a fost înlocuită de o
caleaşcă cu opt canguri.
În SUA, cu cinci
săptămâni înainte de Crăciun, în fiecare
duminică, americanii aprind câte o lumânare, fiecare
reprezentând câte ceva. În seara Crăciunului,
toate acestea sunt reaprinse pentru a sărbători Naşterea Domnului.
La masă se mănâncă curcan, iar specialitatea Crăciunului
este o prăjitură cu fructe confiate. În America se împodobesc
clădirile cu pomi de Crăciun, punctul central al sărbătorii fiind
cadoul (achiziţionat, de regulă, din magazin), adus, aici şi în
Canada, de „Santa Claus”.
În Costa Rica, Columbia
şi Mexic, darurile sunt aduse de „Nino Jesus” („Copilul
Iisus”). În Mexic, înainte de Crăciun, se organizează
Festivalul sculpturii în ridichi. Japonezii celebrează
Crăciunul cu lanterne, păpuşi şi aranjamente florale şi cu
„Jizo” („Moş Crăciun”).
Există 11 oraşe numite
„Santa Claus'” în opt state americane: Alaska, Arizona,
Georgia, Indiana, Minnesota, Nevada, Oregon şi Utah şi 50 de locuri
cu numele „Noel”. În Alaska, Moş Crăciun face
înainte de a aduce cadourile o vizită secretă de verificare a
cuminţeniei copiilor. Aceştia trebuie să îl întâmpine
cu tradiţionalul colind „Gristuusaaq suu'uq” (Astăzi s-a născut
Hristos).
În Cuba, cea mai importantă perioadă
este Ajunul Crăciunului, denumită „Nochebuena” („Noaptea cea
bună”). Masa tradiţională înseamnă pentru cubanezi
friptura de porc, fasole neagră servită cu orez şi plante
tradiţionale (Yuca) sub forma de piure. Familiile se reunesc şi,
într-o groapă săpată în pământ şi plina de
cărbuni acoperiţi cu frunze de bananier, frig un porc întreg.
Familiile (care în Cuba includ rudele de toate gradele) petrec
toata noaptea pe muzică tradiţională.
În Noua
Zeelandă, nu se împodobeşte bradul, ci „Pohntokawa”.
Multe persoane în Noua Zeelandă urmează vechile tradiţii
engleze în ceea ce priveşte masa tradiţională: curcan,
budincă de stafide şi salate reci. Nimeni nu consideră Crăciunul
complet fără prăjitura „Pavlova” - preparată din bezea şi
decorată cu kiwi, căpşuni si frişcă.
În majoritatea
ţărilor africane, Crăciunul este o sărbătoare de vară,
celebrată adesea şi ca vârful sezonului estival. În
Congo, la 25 decembrie, are loc un tradiţional concurs de
frumuseţe. Creştinii din India împodobesc bananieri
sau pomi de mango. Bisericile sunt umplute de flori roşii
(Crăciuniţe), iar cei bogaţi oferă ajutor celor nevoiaşi.
În
Filipine, sărbătoarea Crăciunului începe cu nouă
zile înainte de 25 decembrie, cu Misa de Gallo. În
fiecare zi din cele nouă are loc un teatru religios, iar
colindătorii vestesc naşterea Domnului cu „Maligayang
Paskob”.
Rompres
