Antena 3 CNN Externe Turcia organizează referendum pentru aderarea la Uniunea Europeană

Turcia organizează referendum pentru aderarea la Uniunea Europeană

Turcia organizează referendum pentru aderarea la Uniunea Europeană
Sursa foto: Foto: Agerpres.ro
02 Mai 2017   •   08:49

Președintele Recep Tayyip Erdoga a declarat că va organiza un referendum pentru aderarea Turciei în Uniunea Europeană. Cetățenii vor putea să se exprime dacă doresc, sau nu, să continue demersurile pentru aderarea la Uniunea Europeană, transmite ABC News.

Erdogan a acuzat Uniunea Europeană că nu este ”sinceră și onestă”, iar Turcia e în așteptare la porțile sale.
”Turcia va organiza un referendum similar celui pentru Brexit, doar pentru a se decide dacă vom adera sau nu”, a anunțat Erdogan într-un interviu pentru o televiziune din India.

Potrivit Libertatea.ro, organizarea referendumului pe această temă este adusă în discuție încă din a doua zi după victoria obținută la referendumul privind transformarea țării în republică prezindețială.
 

×
Subiecte în articol: Erdogan turcia referendum UE aderare cetateni
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close