
Rusia transmite prin vocea purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, că Ucraina nu l-a înțeles corect pe Putin, scrie BBC.
Potrivit acesteia, Putin vrea să spună că mai întâi ar trebui să aibă loc negocieri cu privire la „cauzele profunde” ale conflictului și abia apoi pot avea loc discuții cu privire la încetarea focului.
„Judecând după reacția din Bankova (strada din Kiev unde este clădirea președinției ucrainene), ei au citit greșit transcrierea declarației președintelui rus și sutele de declarații ale personalităților politice mondiale și ale mass-media în spirjinul său”, a spus Zaharova.
Liderul rus s-a exprimat foarte clar și precis: „mai întâi negociați pe tema cauzelor profunde, iar apoi putem vorbi despre o încetare a focului”, a adăugat Zaharova.
Pe de altă parte, Rodion Miroșnik, ambasador special al Ministerului de Externe al Rusiei, a declarat pe Telegram că propunerea lui Zelenski de încetare a focului este doar pentru a se reînarma și a se regrupa.
Erdogan a vorbit la telefon cu Macron şi Putin şi s-a declarat gata să găzduiască negocieri de pace
Reacția de la Kremlin vine după ce Turcia și-a exprimat disponibilitatea să găzduiască negocieri privind o încetare a focului şi o pace permanentă între Rusia şi Ucraina.
Recep Erdogan i-a sunat pe omologii săi francez, Emmanuel Macron, şi, respectiv, rus, Vladimir Putin. Erdogan i-a spus lui Macron că „un moment istoric" în direcţia încheierii războiului a avut loc şi că trebuie să se profite de această oportunitate, potrivit unui comunicat al preşedinţiei turce.
El a spus că Turcia este gata să contribuie, inclusiv prin găzduirea negocierilor, pentru a se asigura că un armistiţiu şi o pace permanentă pot fi obţinute între Rusia şi Ucraina, potrivit preşedinţiei turce.
Recep Erdogan i-a confirmat, duminică, şi lui Vladimir Putin că ţara sa este gata să găzduiască convorbiri de pace între Rusia şi Ucraina la Istanbul. Astfel, Erdogan i-a spus lui Putin că „negocierile de pace între Rusia şi Ucraina vor continua la Istanbul de unde s-au oprit (în 2022 - n.r.) şi că Turcia este gata să găzduiască negocieri care ar conduce la o soluţie permanentă” la conflict, potrivit unui comunicat al preşedinţiei turce.
Vladimir Putin a anunţat, sâmbătă noapte, că propune Kievului redeschiderea „negocierilor directe întrerupte în 2022”, fără condiţii prealabile. El propune începerea acestor negocieri la Istanbul, pe 15 mai, scrie CNN.
„Am dori să începem imediat, chiar joia viitoare, 15 mai, la Istanbul, unde au avut loc și înainte și unde au fost întrerupte”, a declarat Putin într-un discurs televizat rar transmis târziu în noapte. El a subliniat că discuțiile ar trebui să aibă loc „fără nicio condiție prealabilă”.
Ne-am angajat să purtăm negocieri serioase cu Ucraina. Scopul acestora este de a elimina cauzele profunde ale conflictului, de a stabili o pace pe termen lung, de durată, din perspectivă istorică. Nu excludem faptul că în timpul acestor negocieri va fi posibil să se convină asupra unor noi armistiții, asupra unei noi încetări a focului.
Există acțiuni militare, un război în desfășurare acum. Iar noi propunem reluarea negocierilor, care au fost întrerupte nu de noi. Ce este rău în asta? Cei care doresc cu adevărat pacea nu pot decât să sprijine acest lucru.
În același timp, aș dori să îmi exprim încă o dată recunoștința pentru serviciile de mediere, eforturile care vizează o soluționare pașnică a crizei ucrainene, care sunt întreprinse de partenerii noștri străini. Și aceștia sunt China, Brazilia și țările din Africa, Orientul Mijlociu și, recent, noua administrație a Statelor Unite ale Americii”, a spus Putin.
„Propunerea noastră, aşa cum se spune, este pe masă, decizia aparţine acum autorităţilor ucrainene şi aliaților săi, care sunt ghidaţi, se pare, de ambiţiile lor politice personale, şi nu de interesele popoarelor lor”, a adăugat liderul de la Kremlin.
Volodimir Zelenski a răspuns propunerii lui Vladimir Putin de „negocieri directe" și precizează că Ucraina se așteaptă ca Rusia să confirme o încetare a focului începând de luni, 12 mai. El a adăugat că e pregătit să se întâlnească cu președintele rus.
Negocierile „directe" propuse de Vladimir Putin între Rusia şi Ucraina sunt „o primă mişcare, dar insuficientă”, a reacţionat, duminică, Emmanuel Macron.