Antena 3 CNN Externe UE: Animalele clonate sunt numai bune de mâncat

UE: Animalele clonate sunt numai bune de mâncat

UE: Animalele clonate sunt numai bune de mâncat
15 Ian 2008   •   10:51
Europa este pregătită pentru şuncă şi unt de la animale clonate, conform unui raport al Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA). Vineri, EFSA a emis un raport ştiinţific în privinţa alimentelor care provin de la animalele clonate. Conform raportului, alimentele provenind de la aceste animale pot fi consumate, nefiind nocive pentru consumatori. ?Este foarte puţin probabilă existenţa unor diferenţe în ceea ce priveşte siguranţa alimentelor care provin de la clone în comparaţie cu cele născute pe cale naturală?, se arată în comunicatul EFSA.

Evaluarea a fost efectuată ca urmare a unei cereri a Comisiei Europene pentru evaluarea implicaţiilor alimentelor provenind de la animalele clonate asupra sănătăţii. EFSA a precizat însă că numărul animalelor clonate care se îmbolnăves şi mor este semnificativ mai mare decât la cele născute pe cale naturală. Nu ar trebui să constituie, însă, un pericol pentru consumatori dacă animalele bolnave sunt îndepărtate din sectorul alimentar, concluzionează raportul.

Autoritatea a precizat şi faptul că nu există un impact asupra mediului datorat clonării animalelor dar a adăugat şi faptul că această concluzie a fost stabilită în baza datelor disponibile. Helen Holder, coordonator al organizaţiei Friends of the Earth Europe nu este convinsă de raportul privind animalele clonate.

?EFSA spune că animalele clonate sunt mai bolnave şi au o rată a mortalităţii mai mare şi că nu sunt suficiente date care să confirme faptul că aceste animale nu au un impact asupra mediului înconjurător. În pofida acestor lucruri, Comisia recomandă Europenilor consumul alimentelor care provin de la animale clonate?, a declarat Helen Holder. În acelaşi timp, Biotechnology Industry Organization (BIO), din Statele Unite, a salutat opinia EFSA.

?Clonarea este o nouă tehnologie reproductivă care îi poate ajuta pe producători să livreze alimente sigure, de calitate înaltă şi abundentă într-o manieră consistentă. Industria biotehnologiei salută EFSA pentru concluzia ştiinţifică la care a ajuns în privinţa acestei noi tehnologii?, se arată într-un comunicat al BIO.

Antena3.ro

×
Parteneri
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Buzău
x close