Antena 3 CNN Externe Un avion Fedex cu şapte persoane la bord s-a prăbuşit în Irak

Un avion Fedex cu şapte persoane la bord s-a prăbuşit în Irak

Un avion Fedex cu şapte persoane la bord s-a prăbuşit în Irak
13 Noi 2008   •   23:54

Un avion cargo utilizat de compania de curierat Fedex s-a prăbuşit joi în Irak. Potrivit AFP, la bordul aeronavei se aflau şapte persoane. Armata americană nu a putut confirma dacă acestea sunt sau nu în viaţă.
Avionul, model Antonov 12, s-a prăbuşit la scurt timp după decolarea de pe un aeroport din provincia Anbar, din vestul Irakului.
"Considerăm că tot echipajul este mort, dar nu putem încă preciza acest lucru", a declarat un purtător de cuvânt al armatei americane care a adăugat că nu există indicii că areonava ar fi fost doborâtă printr-un atac. Avionul aparţinea unei firme germane şi fusese închirat de compania Fedex.
Antena3.ro

×
Parteneri
Klaus Iohannis se întâlnește cu Joe Biden la Casa Albă
x close