Un avion s-a prăbuşit în capitala Sudanului. Cel puţin 30 de oameni au murit

11 Iun 2008   •   09:02
Un avion s-a prăbuşit în capitala Sudanului. Cel puţin 30 de oameni au murit
Cel puţin 30 de oameni şi-au pierdut viaţa, potrivit unui bilanţ încă provizoriu, în catastrofa aeriană de marţi seară, din Sudan. Un avion a fost cuprins de flăcări, după o explozie, la aterizarea pe aeroportul din Khartum. La bord se aflau 214 persoane. Martorii afirmă că, după aterizare, aeronava a ieşit de pe pistă şi a luat foc după ce unul dintre motoare a explodat. Pompierii au avut nevoie de mai mult de o oră pentru a stinge incendiul.

Majoritatea pasagerilor şi membrilor echipajului au fost evacuaţi înainte ca flăcările să cuprindă întreaga cabină. Cauza accidentului este încă neclară: directorul aeroportului a menţionat ?o problemă tehnică?, dar ministrul Transporturilor a vorbit despre vremea nefavorabilă care a făcut avionul să derapeze pe pista umedă. Marţi seară, peste Khartoum s-au abătut ploi torenţiale urmate de furtuni de nisip. De altfel, din cauza vremii, avionul făcuse o escală neprogramată la Port Sudan.

Nici numărul victimelor nu a fost încă stabilit cu precizie. Potrivit unui comunicat al Aviaţiei Civile, cel puţin 103 pasageri şi 10 membri ai echipajului au supravieţuit accidentului. Autorităţile susţin că alţi supravieţuitori au plecat de la aeroport fără să se mai înregistreze la serviciile de salvare.

IMAGINI DE LA INCENDIU:


Antena3.ro

x close