Antena 3 CNN Externe Un bărbat şi-a decapitat mama, i-a aruncat capul în stradă, apoi i-a târât corpul zeci de metri. Motivul pentru care niciun martor nu a intervenit

Un bărbat şi-a decapitat mama, i-a aruncat capul în stradă, apoi i-a târât corpul zeci de metri. Motivul pentru care niciun martor nu a intervenit

Un bărbat şi-a decapitat mama, i-a aruncat capul în stradă, apoi i-a târât corpul zeci de metri. Motivul pentru care niciun martor nu a intervenit
de S.T.    |    31 Oct 2017   •   10:40

Un bărbat din Long Island, statul New York, şi-a decapitat mama, i-a aruncat capul în stradă, apoi i-a târât corpul zeci de metri.

Nimeni nu a intervenit.

Oamenii și-au dat seama că sunt martorii unor scene îngrozitoare atunci când bărbatul s-a sinucis, arâncându-se în faţa unui tren.

Până atunci, toţi vecinii au crezut că este vorba despre o farsă de Halloween.

Bărbatul, în vârstă de aproape 30 de ani, şi-a omorât brutal mama, în vârstă de 60 de ani. Cadavrul a fost găsit de poliţie la o distanţă de aproximativ 1.500 de metri de apartamentul în care a fost comisă crima.

HALLOWEEN. Halloween este o sărbătoare de origine irlandeză (celtică), preluată în timp de multe popoare din lumea occidentală. Mulți îi spun Noaptea vrăjitoarelor.

Sărbătoarea începe în seara zilei de 31 octombrie și se încheie a doua zi.

Spirite rele și personaje supranaturale sunt interpretate de copii mascați care sună la uși și primesc dulciuri, strigând „Trick or treat” (în engleză plătești sau o pățești), unde cuvântul „trick” se referă la poznele care fac parte din tradiția de Halloween, scrie Agerpres.

HALLOWEEN 2017: De unde vine sărbătoarea de Halloween. În Statele Unite, sărbătoarea de Halloween a fost adusă de mulțimea de imigranți irlandezi, care au poposit pe țărmurile continentului în jurul anului 1840. Tot din tradițiile acestui popor a izvorât și obiceiul cioplirii dovlecilor și plasarea unei lumânări în interior pentru a căpăta o înfățișare demonică. După 1989, și românii au adoptat sărbătoarea de Halloween.

 

×
Parteneri
Termoenergetica opreşte iar apa caldă şi căldura, 5 zile, în Bucureşti
x close