Antena 3 CNN Externe Un tribunal tibetan a condamnat la închisoare 17 persoane implicate în revoltele din martie

Un tribunal tibetan a condamnat la închisoare 17 persoane implicate în revoltele din martie

Un tribunal tibetan a condamnat la închisoare 17 persoane implicate în revoltele din martie
29 Apr 2008   •   19:26

Un tribunal din provincia chineză Tibet a condamnat marţi la închisoare 17 persoane implicate în revoltele din martie din oraşul Lhassa. Condamnaţii, printre care se află mai mulţi călugări, vor ispăşi câte 3 ani de închisoare. Procesul a fost transmis în direct la televiziunea chineză, iar în sala de tribunal au fost prezente aproximatiov 200 de persoane.

Este prima sentinţă într-o serie de procese în care vor fi judecaţi mai mulţi tibetani arestaţi după revolta din Lhassa. Autorităţile chineze spun că rebelii tibetani au incendiat şapte şcoli, cinci spitale şi peste 120 de case.

De cealaltă parte, guvernul tibetan din exil susţine că peste 120 de oameni au fost ucişi în confruntările cu forţele de ordine chineze.

Traseul torţei olimpice a fost până acum unul foarte dificil din cauza numeroaselor manifestaţii pro-tibetane. Astfel, la Paris, flacăra a fost stinsă pentru prima oară în istoria acestei tradiţii, de către oficialităţile oraşului, în timpul protestelor de stradă ale protibetanilor.

Manifestanţii din Piaţa Trocadero au afişat un banner cu lungimea de 15 metri, pe care se putea citi mesajul "Pentru un Tibet liber". Flacăra a fost reaprinsă şi pusă la adăpost de jandarmi într-un autobuz. Şi la Londra au fost înregistrate incidente similare.

Doi manifestanţi înarmaţi cu două extinctoare pe care scriseseră „extinctoare de propagandă” l-au atacat pe sportivul care preda ştafeta unui coleg.

Protestatarii au încercat să stingă flacăra, au reuşit să deschidă un extinctor şi au produs panică în rândurile mulţimii, dar au fost imediat arestaţi.

Antena3.ro

×
Parteneri
Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte. Ce trebuie să faci astăzi
x close