Antena 3 Externe Ungaria ELIMINĂ comisioanele pentru retrageri bancare

Ungaria ELIMINĂ comisioanele pentru retrageri bancare

de G.S.    |    27 Oct 2013   •   15:36
Ungaria ELIMINĂ comisioanele pentru retrageri bancare
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
Populaţia din Ungaria va putea efectua din februarie retrageri fără comisioane de la bancomate de două ori pe lună şi în limita a 150.000 forinţi (circa 500 euro), a declarat Antal Rogan, liderul grupului parlamentar al partidului Fidesz, aflat la guvernare, conform Mediafax.
O lege în acest sens va fi adoptată, probabil, de Parlament la 11 noiembrie, urmând să intre în vigoare de la 1 februarie 2014, a spus Rogan, citat de cotidianul Portfolio. Fidesz deţine majoritatea în parlamentul de la Budapesta.
Băncile nu vor putea transfera clienţilor care se încadrează în aceste condiţii nici taxa de 0,6% pe care statul o impune pe toate tranzacţiile financiare.
Potrivit unor estimări ale Portfolio, băncile din Ungaria ar pierde circa 40 de miliarde de forinţi (aproape 140 de milioane de euro) dacă nu ar putea transfera clienţilor costurile taxei de 0,6% pe toate retragerile de la bancomate. Lipsa datelor statistice împiedică o estimare precisă în contextul introducerii plafonului, de 150.000 de forinţi, însă pierderile de venituri ar putea fi de ordinul zecilor de miliarde de forinţi, scrie cotidianul.
Impactul negativ al legii privind retragerile în limita a 150.000 de forinţi ar putea fi compensat parţial de o eventuală scutire din ianuarie a plăţilor prin card de la taxa de 0,6% pe tranzacţii, măsură care ar încuraja populaţia să folosească această variantă. Statul ungar ar pierde circa 5 miliarde de forinţi (17 milioane de euro) dacă ar renunţa să taxeze plăţile prin card.
Planul Parlamentului va încuraja utilizarea banilor cash, care, spre deosebire de tranzacţiile prin card, facilitează corupţia şi economia gri, scrie Portfolio. Plata taxelor este mult mai greu de evitat în cazul transferurilor electronice şi plăţilor prin card, iar acestea pot fi mult mai uşor verificate de autorităţi.
Potrivit datelor Băncii Naţionale a Ungariei, valoarea retragerilor de la bancomate este de trei ori mai mare faţă de plăţile directe prin card.
 

×

Ați resimțit creșterea punctului de pensie de la 1 ianuarie 2022? Cât ar trebui să fie pensia în România pentru o viață normală? Dezbate subiectul împreună cu noi pe grupul de Facebook Ştiri Antena 3

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close