Antena 3 CNN Externe US Steel, cândva cea mai mare companie din SUA, a trecut sub control străin. Trump s-a opus inițial achiziției

US Steel, cândva cea mai mare companie din SUA, a trecut sub control străin. Trump s-a opus inițial achiziției

B.N.
2 minute de citit Publicat la 12:36 19 Iun 2025 Modificat la 12:42 19 Iun 2025
Donald Trump US  Steel
Donald Trump într-o vizită la US Steel în Pennsylvania, 30 mai 2025 Foto: Hepta

Nippon Steel a finalizat achiziția US Steel, cândva cea mai valoroasă companie din lume, preluând controlul asupra producătorului de oțel emblematic, scrie CNN. Tranzacția a avut loc în ciuda opoziției inițiale a președintelui Donald Trump, care a criticat acordul, dar ulterior și-a schimbat poziția și a susținut investiția japonezilor, atâta timp cât controlul companiei rămâne în mâini americane.

Nippon Steel a finalizat achiziția a 100% din US Steel, producătorul emblematic de oțel care a fost cândva cea mai valoroasă companie din lume și un pilon al industriei americane, scrie CNN. Potrivit anunțului făcut miercuri, tranzacția a fost încheiată conform termenilor stabiliți inițial în decembrie 2023: Nippon va plăti 55 de dolari pe acțiune, suma totală ridicându-se la 14,1 miliarde de dolari. Compania își va păstra numele și sediul central în Pittsburgh, Pennsylvania.

Deși Nippon deține integral US Steel, guvernul SUA va avea un rol important în luarea unor decizii-cheie privind operațiunile companiei. Acordul de achiziție prevede ca președintele Donald Trump va avea drept de veto în cazul unor decizii precum închiderea fabricilor, reducerea producției sau a numărului de angajați.

Această achiziție vine în ciuda opoziției inițiale exprimate de Trump față de tranzacție, pe care ulterior a susținut-o, afirmând că este vorba despre o „investiție”, și nu despre o preluare directă. El a declarat luna trecută că Nippon Steel va deține o parte din US Steel, dar controlul va rămâne în mâinile americane.

Biden a blocat acordul

Inițial, fosrul președinte al SUA, Joe Biden, a blocat acordul în ultimele săptămâni de mandat din motive de securitate națională. Ulterior, Trump a declarat că a permis finalizarea tranzacției după ce acordul a fost îmbunătățit, incluzând investiții suplimentare de 14 miliarde de dolari în infrastructura companiei, dintre care 11 miliarde sunt angajamente ferme până în 2028.

La un miting organizat la o fabrică US Steel din apropierea orașului Pittsburgh, Trump a susținut că acordul va proteja locurile de muncă și va menține producția la capacitate maximă timp de cel puțin un deceniu și a promis că nu vor exista concedieri sau externalizări ale producției.

Cu toate acestea, în timp ce unii lideri sindicali locali au sprijinit public tranzacția, sindicatul United Steelworkers (USW) a continuat să o conteste. Duminică, USW a exprimat îndoieli privind promisiunile făcute și protecțiile oferite, susținând că păstrarea mărcii „USS” este doar o aparență, în condițiile în care compania este deținută integral de o entitate japoneză.

US Steel a fost cândva un simbol al supremației industriale americane. A fost prima companie din lume evaluată la 1 miliard de dolari, la scurt timp după înființarea sa în 1901, și a avut un rol crucial în economia SUA pe tot parcursul secolului XX, furnizând oțel pentru automobile, clădiri, poduri și armament.

Însă compania a intrat într-un declin prelungit după apogeul de după Al Doilea Război Mondial și nu mai este nici măcar cel mai mare producător de oțel din SUA. Astăzi are aproximativ 14.000 de angajați în America, dintre care 11.000 sunt membri ai USW, potrivit CNN.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close