Antena 3 CNN Externe Vicepreşedintele american, Dick Cheney, a început un turneu diplomatic în Caucaz

Vicepreşedintele american, Dick Cheney, a început un turneu diplomatic în Caucaz

Vicepreşedintele american, Dick Cheney, a început un turneu diplomatic în Caucaz
04 Sep 2008   •   10:06

Georgia poate conta pe sprijinul Statelor Unite. Vicepreşedintele Dick Cheney a început un turneu diplomatic în Caucaz şi este aşteptat astăzi la Tbilisi.În prima sa vizită, vicepreşedintele Cheney a insistat asupra securităţii coridoarelor energetice din Caucaz.

Discuţiile au fost totuşi dominate de situaţia Georgiei. ?Deşi vizita a fost decisă cu luni în urmă, ne-am întâlnit în această seară, în umbra recentei invazii ruseşti în Georgia, un act care a fost condamnat ferm de comunitatea internaţională. Preşedintele Bush m-a trimis aici cu un mesaj clar şi simplu pentru oamenii din Azerbaijan şi din întreaga regiune: Statele Unite au un interes profund şi constant pentru bunăstarea şi securitatea voastră.? a declarat Cheney.

Americanii nu se limitează doar la declaraţii, ci au lansat un program de asistenţă economică pentru Georgia, în valoare de cel puţin un miliard de dolari. La acesta se adaugă un împrumut de 750 milioane de dolari, acordat tot ieri de FMI.

La rândul lor, europenii vor propune Rusiei o conferinţă internaţională asupra stabilităţii în Caucaz. Potrivit unor surse diplomatice franceze, preşedintele Nicolas Sarkozy va formula propunerea în timpul vizitei sale de luni, la Moscova. Deocamdată, Rusia nu pare impresionată de avertismentele occidentale. Soldaţii ruşi menţin două posturi de control în portul georgian Poti şi au ocupat chiar o nouă poziţie la nord de oraş. Iar ambasadorul rus la NATO a ironizat declaraţiile omologului său american despre apărarea statelor baltice în eventualitatea unui atac rusesc. "Cred că este mai important să-i apăraţi de noi pe pinguini şi pe marţieni", a declarat ambasadorul rus.

Antena3

×
Parteneri
Bilete de avion gratuite pentru copii, de la TAROM, de 1 iunie
x close