Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin a devenit noul premier al Rusiei

Vladimir Putin a devenit noul premier al Rusiei

Vladimir Putin a devenit noul premier al Rusiei
08 Mai 2008   •   09:20

Nominalizarea lui Vladimir Putin în funcţia de premier a fost votată joi în Duma de stat, camera Inferioară a Parlamentului de la Moscova. Votul a fost programat pentru ora 11, iar Putin a fost desemnat premier al Rusiei cu o majoritate zdrobitoare. Pentru a fi numit prim ministru, Putin avea nevoie de cel puţin 226 de voturi în parlamentul rus. Fostul preşedinte s-a bazat pe trei partide şi a obţinut 392 de voturi, doar 56 de deputaţi comunişti pronunţându-se împotriva numirii sale.

Prezent la reuniunea din Duma de Stat, noul preşedinte rus, Dmitri Medvedev, a declarat că Putin ?va juca un rol cheie? în îndeplinirea obiectivelor fixate până în 2020. ?În calitatea de şef de Guvernu, el va juca un rol cheie în realizarea lor?, a declarat Medvedev, după ce a evocat obiectivele ?înscrise în strategia de dezvoltare a Rusiei până în 2020?.

După ce va fi confirmat în funcţia de premier, Vladimir Putin are la dispoziţie o săptămână pentru a-şi prezenta cabinetul. Viitorul premier a declarat, într-un discurs centrat pe economie şi susţinut în faţa Parlamentului, că o prioritate majoră o va constitui lupta împotriva inflaţiei, afirmând că vrea să obţină o ?rată sub zece la sută în decurs de câţiva ani?.

Putin, fost agent KGB, în vârstă de 55 de ani a fost împiedicat de constituţie să mai candideze pentru al treilea mandat la alegerile din martie. Cu toate acestea, el rămâne cea mai influentă personalitate politică din Rusia şi analiştii sunt de părere că el va conduce în fapt Rusia alături de Medvedev, al cărui mentor a fost.

Antena3.ro

×
Parteneri
Pelerinaj la Mâna Sfântului Ioan Rusu, adusă la Mănăstirea Pantocrator
x close