Antena 3 CNN International News Armata ucraineană anunță că Rusia se retrage din Harkov

Armata ucraineană anunță că Rusia se retrage din Harkov

Forțele armate ucrainene au declarat, într-o scurtă actualizare, vineri seara, că forțele ruse sunt concentrate pe asigurarea retragerii trupelor din regiunea de nord a Harkivului. Aceste trupe au fost supuse unei presiuni crescânde din cauza contraatacurilor ucrainene de-a lungul unui front larg, la vest de liniile lor de aprovizionare.

Armata ucraineană anunță că Rusia se retrage din Harkov
Sursa foto: CNN
de Cerasela Stafie    |    14 Mai 2022   •   13:36

Contraatacul aprig a luat înapoi o serie de sate din zona de la est de Harkov. Progresele Ucrainei amenință forțele Kremlinului cu împingerea înapoi la propria graniță, punând în același timp în pericol liniile de aprovizionare ale Rusiei în Ucraina și forțele acesteia care sunt staționate mai la sud, în regiunea Donbas. De asemenea, retragerea a dezvăluit alte dovezi ale aparentelor atrocități rusești, potrivit unei echipe CNN de la fața locului.

Statul Major General a raportat vineri, de asemenea, mai multe bombardamente transfrontaliere departe de zona actuală de ostilități din regiunea de nord-est Sumy, precum și un atac aerian împotriva unui sat din regiune.

În estul țării, Statul Major a declarat că au avut loc mai multe bombardamente de artilerie asupra teritoriului stăpânit de trupele ucrainene, în timp ce rușii încercau să facă progrese spre Sloviansk, în regiunea Donețk, un obiectiv cheie. 

De asemenea, oficialii de la Kiev au mai spus că au avut loc atacuri aeriene în jurul Dolynei, care se află la 20 de kilometri nord de Sloviansk și în apropiere de Adamivka. Acestea au debutat la începutul acestei săptămâni au afectat două locuri religioase.

În regiunea Lugansk, Statul Major a declarat că un atac rusesc asupra orașului Zolote a fost respins.

×
Subiecte în articol: Harkov Război Ucraina Rusia
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close