Antena 3 CNN International News Statuia unui general sudist, îndepărtată după violențele soldate cu un mort și mai mulți răniți, în SUA

Statuia unui general sudist, îndepărtată după violențele soldate cu un mort și mai mulți răniți, în SUA

Statuia generalului Robert E. Lee, un important lider militar confederat în timpul războiului de secesiune, a fost înlăturată din orașul american Charlottesville, statul Virginia.

Statuia unui general sudist, îndepărtată după violențele soldate cu un mort și mai mulți răniți, în SUA
de Adrian Iclozan    |    10 Iul 2021   •   20:50

Mutarea vine la aproape patru ani de la violențele din august 2017.

Atunci, autoritățile locale au anunțat planul de îndepărtare a statuii, însă vestea i-a mobilizat pe naționaliștii albi, care au organizat un miting de protest.

Marșul convocat sub sloganul "Uniți Dreapta" a fost unul dintre cele mai mari de acest fel din ultimele decenii și a atras sute de neonaziști, naționaliști și membri ai Ku Klux Klan-ului.

O contra-manifestație anti-rasistă a fost convocată în același timp iar cele două tabere s-au încăierat.

James Alex Fields Jr, în vârstă de 20 de ani la momentul respectiv, a intrat cu mașina în mod intenționat în contra-manifestanți. 

El a ucis-o pe Heather Heyer, 32 de ani, și a rănit alți 35 de oameni. Agresorul fost condamnat în 2019 la închisoare pe viață.

Sâmbătă, trecătorii au salutat momentul în care statuia generalului Lee a fost încărcată într-un vehicul și dusă într-un depozit.

Statuia unui alt general sudist, Thomas "Stonewall" Jackson, fost, de asemnea, îndepărtată din Charlottesvile la scurt timp după cea a lui Lee.

Presa internațională notează că pe teritoriul SUA există numeroase monumente ale liderilor confederați.

În timp ce pentru unii ele reprezintă simboluri ale istoriei SUA și ale culturii sudice americane, alții le consideră repere insultătoare ale trecutului sclavagist al Americii și al oprimării rasiale.

Îndepărtarea statuii lui Robert E. Lee a fost posibilă după ce Curtea Supremă a statului Virginia a decis în luna aprilie în acest sens.

"Îndepărtarea statuii este un mic pas care aduce mai aproape obiectivul de a ajuta Charlottesville, Virginia și America să înfrunte păcatul dorinței de a distruge populația de culoare pentru câștiguri economice", a declarat Nikuyah Walker, primărița afro-americană a orașului.

Statuile îndepărtate urmează să fie depozitate în siguranță până ce autoritățile locale vor decide unde să fie relocate.

×
Subiecte în articol: Robert E. Lee statuie Charlottesvile
Parteneri
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii
x close