Antena 3 CNN International News Un diplomat de rang înalt de la Beijing vizitează Moscova înaintea marcării unui an de la invazia Rusiei în Ucraina

Un diplomat de rang înalt de la Beijing vizitează Moscova înaintea marcării unui an de la invazia Rusiei în Ucraina

Wang Yi, consilier principal de politică externă al președintelui Chinei, a sosit la Moscova, unde se va întâlni cu omologul rus Serghei Lavrov.

Un diplomat de rang înalt de la Beijing vizitează Moscova înaintea marcării unui an de la invazia Rusiei în Ucraina
Sursa foto: hepta
de Adrian Iclozan    |    21 Feb 2023   •   17:34

Informația este difuzată de agenția de stat TASS, care citează un anunț făcut de Ministerul rus de Externe, semnalează, marți, CNN.

Wang Yi (foto) se va întâlni miercuri cu Serghei Lavrov, cu două zile înaintea împlinirii unui an de război declanșat de Rusia în Ucraina și la o zi după discursurile susținute de Vladimir Putin la Moscova și de Joe Biden la Varșovia.

Este prima vizită a unui oficial chinez la Moscova de la invazia Rusiei în Ucraina.

Wang Yi efectuează călătoria în capitala rusă în cadrul unui turneu internațional de opt zile.  

Citește și: "Putin se pregătește pentru și mai mult război" | Reacția NATO după discursul președintelui rus

Nici Rusia, nici China nu au precizat dacă Wang se va întâlni cu președintele rus.

Luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că o discuție între Wang și Putin nu este exclusă. 

"Relațiile ruso-chineze îmbracă multiple aspecte și sunt de natură aliată, agenda este limpede și foarte extinsă, așa că există lucruri de discutat", a declarat Peskov reporterilor. 

Ministerul chinez de Externe a anunțat că vizita lui diplomatului de rang înalt la Moscova va reprezenta o oportunitate pentru China și Rusia de a continua să își dezvolte parteneriatul strategic și de a face "schimb de opinii" cu privire la "probleme internaționale și regionale sensibile de interes comun".

CNN: Sprijinul Chinei față de Rusia a crescut în ultimul an

Deși China a susținut că este imparțială în conflictul din Ucraina, Beijingul a refuzat să condamne Moscova pentru invazie și a preluat narațiunea Kremlinului, acuzând NATO că a provocat conflictul.

CNN notează că sprijinul chinez pentru Rusia, măsurat prin volumul comerțului anual, prin angajamentele diplomatice și prin programul de exerciții militare comune, s-a consolidat în ultimul an.

Wang Yi a declarat sâmbătă, la Conferința de Securitate de la Munchen, că țara sa este pregătită să-și prezinte propunerea de pace pentru Ucraina, într-o referire rară în care a numit "război" conflictul pornit de Rusia.

Tot sâmbătă, șefa Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, a declarat la CNN că e nevoie de mai multe dovezi că Rusia și China nu conlucrează.

De asemenea, Secretarul General al NATO, Jens Stoltenbrg, a exprimat marți, după discursul lui Vladimir Putin, suspiciunile aliaților că Beijingul se pregătește să acorde Moscovei "sprijin militar letal" pe frontul din Ucraina.

×
Parteneri
Ministrul Mediului explicaţii cu privire la praful saharian
x close