Antena 3 CNN International News Discuțiile cu privire la programul nuclear al Iranului vor fi reluate după o pauza ”dezamăgitoare”

Discuțiile cu privire la programul nuclear al Iranului vor fi reluate după o pauza ”dezamăgitoare”

Discuțiile pentru reluarea acordului nuclear din 2015 cu Iranul se vor relua luni, după o pauză scurtă și „dezamăgitoare”.

Discuțiile cu privire la programul nuclear al Iranului vor fi reluate după o pauza ”dezamăgitoare”
Sursa foto: Twitter/ Reuters
de Cerasela Stafie    |    23 Dec 2021   •   18:23

Negociatorul-șef european Enrique Mora a declarat că la următoarea rundă de negocieri, a opta până acum, diplomații „se vor întâlni pentru a discuta și a defini calea de urmat”.

Cea de-a șaptea rundă de discuții s-a încheiat săptămâna trecută după ce negociatorul-șef al Iranului, Ali Bagheri Kani, a decis să se întoarcă la Teheran pentru consultări. Bagheri Kani a spus că discuțiile se vor relua în „câteva zile”, potrivit presei de stat iraniene.

Cu toate acestea, reprezentanții Germaniei, Franței și Marii Britanii au declarat că, deși respectă decizia lui Bagheri Kani, aceasta a provocat o ”pauză dezamăgitoare în negocieri”. 

Negociatorii occidentali sunt îngrijorați de faptul că timpul pentru a resuscita acordul se scurge.

Negociatorii europeni au avertizat săptămâna trecută că beneficiile acordului nuclear din 2015, cunoscut oficial sub denumirea de Joint Comprehensive Plan of Action (JCPOA), se vor pierde în ”săptămâni” mai degrabă decât în ​​”luni”, iar trimisul special al SUA pentru Iran a declarat marți pentru CNN că, dacă Teheranul ”continuă în ritmul actual, avem câteva săptămâni, dar nu mult mai mult decât atât, moment în care, cred, concluzia va fi că nu există niciun acord care să fie reînviat”, a spus el.

”La un moment dat, într-un viitor nu atât de îndepărtat, va trebui să ajungem la concluzia că JCPOA nu mai există și va trebui să negociem un acord complet nou diferit și, desigur, vom trece printr-o perioadă de escaladare a crizei”, a spus Malley.

JCPOA prevede limitarea programului nuclear al Iranului în schimbul scutirii de la sancțiunile economice. Fostul președinte Donald Trump a considerat că acordul este viciat și s-a retras din el, determinând statul să continue programul nuclear. Iranul a fost de acord în octombrie să reia dialogul.

Administrația Biden a declarat că este dispusă să revină la acord, dar se ”pregătește pentru o lume în care nu există întoarcere” la acordul de referință, a recunoscut un înalt oficial al Departamentului de Stat la începutul acestei luni. Oficialii americani au insistat că un acord trebuie să se bazeze pe respectarea reciprocă. Oficialii iranieni insistă asupra înlăturării imediate a tuturor sancțiunilor înainte de a inversa vreunul dintre progresele sale nucleare.

”Suntem pregătiți cu un sistem în care ambele părți vor ști cine va face ce, când și suntem pregătiți să negociem asta”, a spus Malley. Oficialii americani și europeni și-au exprimat îngrijorarea puternică cu privire la lipsa propunerilor ”serioase” din partea Iranului pentru a reveni la aderarea la acord.

Malley a spus că se pare că Iranul ”încearcă să creeze un efect de pârghie extinzându-și programul nuclear și sperând să folosească acest efect pentru a obține un acord mai bun”.

×
Subiecte în articol: negocieri program nuclear Iran
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close