Antena 3 CNN International News "După război, Rusia va înceta să existe ca amenințare militară pentru Europa!" | Un consilier al lui Zelenski cere occidentalilor să aibă răbdare cu contraofensiva Kievului

"După război, Rusia va înceta să existe ca amenințare militară pentru Europa!" | Un consilier al lui Zelenski cere occidentalilor să aibă răbdare cu contraofensiva Kievului

Un consilier de rang înalt din cadrul biroului președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a replicat criticilor occidentale la adresa ritmului neconvingător în care se desfășoară contraofensiva forțelor Kievului.

"După război, Rusia va înceta să existe ca amenințare militară pentru Europa!" | Un consilier al lui Zelenski cere occidentalilor să aibă răbdare cu contraofensiva Kievului
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    09 Aug 2023   •   20:05

Mihailo Podoliak (foto) amintește că, înainte de invazie, armata Rusiei era "temută la modul isteric și nici nu-și imagina cineva că ar putea fi contracarată în mod eficient".

"Pentru a demonta, în sfârșit, un alt mit la care, până recent, oamenilor le era frică să se gândească: toată lumea trebuie să aibă răbdare și să monitorizeze îndeaproape activitatea de înaltă calitate a forțelor armate ale Ucrainei.

Vor ajunge, în orice caz, la o concluzie obligatorie și corectă: Rusia va înceta să mai existe, ca amenințare militară, după războiul din Ucraina.

Cel puțin pentru Ucraina și Europa. Între timp, operațiunile ofensive continuă", a Podoliak X (Twitter).

Citește și: Printre aliații occidentali ai Ucrainei se instalează scepticismul cu privire la capacitatea Kievului de a câștiga războiul

Într-o înregistrare video publicată marți, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a admis că operațiunile contraofensive nu sunt ușoare și că "se desfășoară probabil mai lent" decât au sperat unii.

Comentariile lui Zelenski au fost făcute după ce CNN a relatat că oficialii occidentali fac evaluări din ce în ce mai "sumbre" cu privire la capacitatea forțelor ucrainene de a recuceri teritorii semnificative de sub controlul Rusiei, în timp ce întâmpină dificultăți în tentativa de a străpunge liniile defensive multiple ale Moscovei.
 

×
Parteneri
Geoană: Să facem o petiţie zdravănă către noul Congres american
x close