Antena 3 CNN International News Erdogan a inaugurat controversata moschee din inima Istanbulului

Erdogan a inaugurat controversata moschee din inima Istanbulului

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a inaugurat moscheea din Piaţa Taksim din Istanbul ale cărei planuri de construcţie au stârnit în 2013 un val de proteste.

Erdogan a inaugurat controversata moschee din inima Istanbulului
Sursa foto: Hepta
de Alexandra Ionescu    |    29 Mai 2021   •   12:33

Semn al entuziasmului declanșat de deschiderea acestui edificiu, înalt de 30 de metri și care amestecă stilul otoman și materiale contemporane, câteva mii de credincioși care nu au putut intra s-au rugat în exterior.

Moscheea se află în imediată apropiere a unui spaţiu public văzut, în mod tradiţional, ca simbol al republicii turce.

Ea eclipsează şi un monument al republicii şi fondatorului ei, Mustafa Kemal Ataturk. „Moscheea Taksim ocupă acum un loc proeminent între simbolurile Istanbulului”, a spus Erdogan, vineri, după rugăciune.

„Va rămâne până la finalul timpului”

El a spus mulţimii că ridicarea moscheii este o victorie în faţa celor care s-au opus ca Piaţa Taksim să aibă orice fel de simbol religios, adăugând că „nimic nu mai poate opri acum această iniţiativă”.

Erdogan a vorbit prima dată despre o moschee în Piaţa Taksim pe când era primar al Istanbulului în anii 1990. „Nu exista nici măcar o sală de rugăciuni şi credincioşii se rugau pe ziare pe pământ”, a mai spus el.

Cei aflaţi la inaugurare au lăudat noua moschee, care combină elemente otomane cu design-ul contemporan şi poate primi până la 4.000 de oameni.

Deşi Turcia este o ţară majoritar musulmană, criticii l-au acuzat pe Erdogan că încearcă în mod activ să înlocuiască fundamentul laic al Turciei.

Planurile elaborate în 2013 pentru construirea moscheii în parcul Gezi din Istanbul, în zona Pieţei Taksim, au stârnit proteste atât în oraş, cât şi în părţi din lume. Ele s-au transformat în demonstraţii ample faţă de politicile guvernului şi de autoritarismul tot mai mare al lui Erdogan.

Moscheea Taksim este doar unul dintre numeroasele proiecte de construcții prin care Erdogan și-a lăsat impresia asupra Turciei, printre acestea numărându-se și o uriașă moschee din vârful unui deal de pe partea asiatică a Istanbulului.

 

×
Subiecte în articol: Erdogan moschee Istanbul
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close