Antena 3 International News Moment decisiv pentru Evergrande. Al doilea cel mai mare investitor a vândut un pachet masiv de acțiuni

Moment decisiv pentru Evergrande. Al doilea cel mai mare investitor a vândut un pachet masiv de acțiuni

de Adrian Iclozan    |    23 Sep 2021   •   10:02
Moment decisiv pentru Evergrande. Al doilea cel mai mare investitor a vândut un pachet masiv de acțiuni
Sursa foto: hepta

Soarta Evergrande s-ar putea clarifica joi, la scadența de plată a unor dobânzi de aproape 84 de milioane de dolari, relatează CNN.

Gigantul chinez de dezvoltare imobiliară a anunțat, miercuri, că a ajuns la un acord cu investitorii pentru plata a aproximativ 36 de milioane de dolari, sumă care reprezintă dobânzi asociate unor obligațiuni destinate pieței din China.

După anunț, acțiunile Evergrande au recâștigat 32%, joi, pe bursa din Hong Kong. Indicele general al acestei piețe, HSI, a crescut cu 2%.

În acest context, compania Chinese Estates, al doilea cel mai mare deținător de acțiuni Evergrande, a anunțat că a vândut aproape 109 milioane titluri pentru 31,7 milioane de dolari americani.

Vânzările de pe bursa din Hong Kong au avut loc în perioada 30 august - 21 septembrie, potrivit unui comunicat al acestei instituții difuzat joi.

Chinese Estate a confirmat că ar putea decide să-și vândă și restul de acțiuni Evergrande, estimat la circa 751 de milioane de titluri.

Dacă vinde întregul stoc de acțiuni Evergrande, compania din Hong Kong ar putea înregistra o pierdere de 1,2 miliarde de dolari.

Acțiunile Chinese Estates s-au apreciat cu circa 7% pe bursa din Hong Kong, în contextul anunțului privind vânzarea masivă, dar eșalonată, a acțiunilor deținute la Evergrande.

La ora publicării acestui material, nu se făcuse încă niciun anunț oficial privind plata sau nu a celor 83,5 milioane de dolari, în contul dobânzilor datorate deținătorilor de bonduri.

CNN notează că, în eventualitatea în care banii nu sunt achitați la termen, compania ar mai avea o șansă: perioada de grație până la "default"-ul oficial (incapacitate de plată) este de 30 de zile.

Mai mulți analiști financiari au exprimat temeri că prăbușirea acestei companii chinezești, îndatorate cu 300 de miliarde de dolari, ar putea declanșa o criză financiară internațională similară celei din 2007 - 2008.

Alții au arătat că, probabil, guvernul de la Beijing nu va salva, probabil, compania, dar va interveni în piață pentru a limita contagiunea.

Foto: Intrarea în sediul grupului Evergrande din Beijing

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
x close