Antena 3 CNN International News Germania a trimis o fregată în Marea Chinei de Sud, pentru prima oară în aproape douăzeci de ani

Germania a trimis o fregată în Marea Chinei de Sud, pentru prima oară în aproape douăzeci de ani

Fregata „Bayern” a fost trimisă de Forţele Navale germane în Marea Chinei de Sud, ca un gest de „solidaritate” cu aliaţii Germaniei, pe fondul tensiunilor cu Administraţia de la Beijing.

Germania a trimis o fregată în Marea Chinei de Sud, pentru prima oară în aproape douăzeci de ani
Sursa foto: Getty Images
de Alexandra Ionescu    |    03 Aug 2021   •   10:04

China revendică zone din Marea Chinei de Sud și a stabilit avanposturi militare pe insule artificiale în apele care conțin zăcăminte de gaz și mari bancuri de peşte.

Marina SUA, într-o demonstrație de forță împotriva revendicărilor teritoriale chineze, desfășoară în mod regulat așa-numitele operațiuni de „libertate de navigație”, navele americane trecând aproape de unele dintre insulele revendicate.

La rândul său, China obiectează faţă de misiunile navelor SUA, spunând că acestea nu ajută la promovarea păcii sau a stabilității.

Ministrul german al Apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, a mers în portul Wilhelmshaven pentru a asista la plecarea fregatei Bayern în călătoria sa de şapte luni care o va duce în Australia, Japonia, Coreea de Sud şi Vietnam. Este aşteptat ca nava să traverseze Marea Chinei de Sud la jumătatea lunii decembrie, devenind astfel prima navă de război germană care va trece prin regiune din 2002.

"Dorim ca legea existentă să fie respectată, rutele maritime să fie liber navigabile, societăţile deschise să fie protejate şi comerţul să respecte reguli corecte", a spus Kramp-Karrenbauer.

„Fregata Bayern se va deplasa în zona Indo-Pacifică. Este un semn de solidaritate al Germaniei cu partenerii care au aceleaşi valori, pentru afirmarea libertăţii de circulaţie maritimă şi pentru apărarea reglementărilor internaţionale”, a transmis Ministerul german al Apărării.

Germania trebuie să echilibreze interesele sale de securitare cu interesele economice, China fiind cel mai important partener comercial al Berlinului. Exporturile germane au contribuit la atenuarea impactului pandemiei de Covid-19 asupra economiei ţării, cea mai mare din Europa.

Ţări precum Marea Britanie, Franţa, Japonia, Australia şi Noua Zeelandă şi-au extins la rândul lor activitatea în Pacific, pentru a contracara influenţa Chinei.

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close