Antena 3 CNN International News Incident între China și SUA. Beijingul pretinde că "a alungat" un distrugător american din apele sale teritoriale

Incident între China și SUA. Beijingul pretinde că "a alungat" un distrugător american din apele sale teritoriale

Un distrugător american a navigat, miercuri, în apropiere de Insulele Paracel, în Marea Chinei de Sud, provocând reacţia furioasă a Beijingului, care a pretins apoi că armata sa ar fi "alungat" nava intrată ilegal în apele  teritoriale.

Incident între China și SUA. Beijingul pretinde că "a alungat" un distrugător american din apele sale teritoriale
Sursa foto: Twitter
de Redacția Antena 3 CNN    |    13 Iul 2022   •   11:52

La rândul său, marina militară americană a declarat că distrugătorul USS Benfold "și-a exercitat dreptul şi libertatea de navigaţie în Marea Chinei de Sud, în apropiere de Insulele Paracel, în conformitate cu dreptul internaţional".

SUA desfăşoară cu regularitate în Marea Chinei de Sud așa-numite Operaţiuni privind Libertatea de Navigaţie (Freedom of Navigation Operations).

"Pretenţiile maritime nelegitime şi exhaustive în Marea Chinei de Sud reprezintă o ameninţare gravă la adresa libertăţii mărilor, inclusiv la libertatea de navigaţie şi de survol, la liberul schimb şi comerţul neîngrădit, precum şi la libertatea oportunităţilor economice pentru naţiunile riverane Mării Chinei de Sud", transmit, într-o declarație, reprezentanții marinei americane. 

China neagă că ar îngrădi libertatea de navigaţie sau de survol și acuză SUA că provoacă în mod deliberat tensiuni.

Cum s-a desfășurat incidentul, în versiunea Chinei

Comandamentul teatrului de operațiuni "Sud" al armatei Beijingului susține că acţiunile navei americane ar fi încălcat grav suveranitatea şi securitatea Chinei, în contextul în care USS Benefold ar fi intrat în mod ilegal în apele teritoriale chineze din jurul Insulelor Paracel, revendicate şi de Vietnam şi Taiwan.

"Comandamentul a organizat forţele maritime şi aeriene pentru a urmări, supraveghea, avertiza şi a alunga" nava americană, menționează sursa citată.

"Faptele arată, o dată în plus, că SUA nu reprezintă decât un factor de risc pentru securitatea în Marea Chinei de Sud şi un distrugător al păcii şi stabilităţii regionale", transmite armata chineză.

China a preluat controlul asupra Insulelor Paracel în 1974 de la guvernul sud-vietnamez de la acea vreme.

O decizie a unui tribunal internaţional a invalidat, acum șase ani, revendicările radicale ale Beijingului asupra Mării Chinei de Sud, care reprezintă o rută pentru comerţul cu bunuri în valoare de 3 mii de miliarde de dolari anual.

Guvernul comunist de la Beijing nu a acceptat niciodată această decizie și revendică, practic, întreaga Mare a Chinei de Sud, revendicată parțial și de Vietnam, Filipine, Malaezia, Taiwan şi Brunei.

China a construit insule artificiale în unele dintre posesiunile sale din Marea Chinei de Sud, inclusiv aeroporturi, ceea ce a generat îngrijorări la nivel regional și internațional.

×
Subiecte în articol: USS Benfold Marea Chinei de Sud SUA China
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close