Antena 3 CNN International News Jill Biden are COVID-19. Prima Doamnă a SUA a fost testată pozitiv

Jill Biden are COVID-19. Prima Doamnă a SUA a fost testată pozitiv

Jill Biden are COVID-19. Soţia preşedintelui SUA a fost testată pozitiv.

Jill Biden are COVID-19. Prima Doamnă a SUA a fost testată pozitiv
Sursa foto: Getty Images | Drew Angerer / Staff
de Alin Tarnovschi    |    16 Aug 2022   •   16:46

Potrivit CNN, purtătorul de cuvânt al Primei Doamne a anunţat că Jill Biden a fost testată pozitiv la COVID-19 şi are simptome specifice.

"După ce a fost tesată negativ luni, în timpul testării pe care o efectuează în mod regulat, Prima Doamnă a început să dezvolte simptome specifice unei răceli. Un nou test rapid a ieşit negativ, însă testul PCR a fost pozitiv", a declarat Elizabeth Alexander, directorul de comunicare al soţiei preşedintelui SUA.

Jill Biden, care este vaccinată cu două doze şi a primit două doze de rapel, primeşte Paxlovid, medicamentul dezvoltat de Pfizer împotriva COVID-19.

Soţia lui Joe Biden se află, în prezent, în Kiawah Island, în Carolina de Sud, alături de preşedinte, care urma să ajungă, astăzi, la Washington.

"Se află în prezent la o reşedinţă privată în Carolina de Sud şi se va putea întoarce acasă după ce va avea două teste negative consecutive", a mai explicat Elizabeth Alexander pentru CNN.

Pe 30 iulie 2022, Joe Biden a fost testat pozitiv la COVID-19, pentru a doua oară, fiind tratat, la fel ca şi Prima Doamnă, cu Paxlovid. Cu numai trei zile înainte, medicul care l-a tratat anunţase că preşedintele SUA nu mai este infectat şi a fost testat negativ în două teste consecutive.

×
Subiecte în articol: Jill Biden COVID-19
Parteneri
ANM anunţă prognoza meteo pentru Săptămâna Mare
x close