Antena 3 CNN International News Kabul capitulează duminică. Guvernul afgan negociază predarea cu talibanii. SUA cer insurgenților să nu intre în oraș până termină evacuarea ambasadei

Kabul capitulează duminică. Guvernul afgan negociază predarea cu talibanii. SUA cer insurgenților să nu intre în oraș până termină evacuarea ambasadei

Guvernul afgan discută termenii propriei capitulări cu talibanii, la Kabul, în contextul în care insurgenții au înconjurat, duminică, orașul-capitală. Negocierile au loc la palatul prezidențial, anunță CNN.

Kabul capitulează duminică. Guvernul afgan negociază predarea cu talibanii. SUA cer insurgenților să nu intre în oraș până termină evacuarea ambasadei
de Adrian Iclozan    |    15 Aug 2021   •   13:26

UPDATE Secretarul de Stat american Antony Blinklen "Nu le-am cerut nimic talibanilor"

Secretarul de stat american Antony Blinken a fost întrebat de realizatorul CNN Jake Tapper în legătură cu discuțiile dintre administrația Biden și talibani, în vederea finalizării evacuării cetățenilor SUA din Afganistan.

"Nu le-am cerut nimic talibanilor. Le-am spus că, dacă se vor amesteca și vor viza membrii noștri de personal și operațiunile noastre în timpul retragerii, vor primi un răspuns rapid și decisiv", a precizat Blinken.

Precizările vin în contextul în care CNN a relatat că trimisul special al SUA în Afganistan le-ar fi cerut talibanilor să nu intre în Kabul până la finalizarea evacuării cetățenilor SUA.

UPDATE SUA le cer talibanilor să nu intre în Kabul până se încheie evacuarea americanilor

Reprezentantul special al SUA pentru Afganistan, Zalmay Khalilzad, a cerut insurgenților să nu intre în capitală până se încheie evacuarea cetățenilor americani, afirmă o sursă la curent cu situația, citată de CNN.

O delegație de 8-9 lideri talibani purta, duminică după-amiază, la palatul prezidențial din Kabul, discuții cu "partea adversă" în vederea predării fără lupte a capitalei, militanții fiind, în acest timp, masați la intrările în oraș.

SUA și-au accelerat procesul de evacuare a ambasadei din Kabul și speră să încheie procesul în următoarele 72 de ore.

UPDATE Talibanii negociază la palatul prezidențial din Kabul. Rețeaua teroristă Haqqani, reprezentată la discuții

O delegație de 8-9 lideri talibani poartă discuții cu membrii guvernului afgan în vederea transferului de putere, anunță CNN.

Discuțiile au loc la palatul prezidențial din Kabul.

Demisia președintelui Ashraf Ghani este așteptată să survină în orele următoare.

Printre negociatorii talibani se numără fratele liderului taliban adjunct, Sirajuddin Haqqani.

Sirajuddin Haqqani este, totodată, șeful rețelei Haqqani, un grup terorist "de familie" aliniat cu talibanii și cu gruparea Al Qaeda.

CNN menționează că rețeaua Haqqani este considerată de experții în securitate drept una dintre cele mai mari amenințării la adresa securității în țară, fiind la originea a numeroase atentate majore în Afganistan.

UPDATE Rusia anunță că nu evacuează ambasada. Italia și Germania se retrag

Presa rusă relatează că talibanii au promis să garanteze siguranța ambasadei Moscovei la Kabul.

Agenția TASS îl citează pe Suhail Shaheen, purtător de cuvânt al biroului politic al talibanilor, care spune că gruparea insurgentă are "relații bune cu Rusia" și duce o politică generală "de a garanta condiții sigure pentru funcționarea ambasadelor Rusiei și altor state", relatează Associated Press.

La rândul său, reprezentantul Kremlinului în Afganistan a declarat că nu sunt planuri pentru evacuarea ambasadei ruse din Kabul. 

Zamir Kabulov a precizat pentru Interfax că "ambasadorul și ceilalți membri ai personalului diplomatic își îndeplinesc, cu calm, sarcinile".

Alte state urmează exemplul SUA și Marii Britanii și își evacuează ambasadele.

Italia își transfera, duminică, personalul diplomatic la aeroportul din Kabul, în vederea evacuării.

Corriere della Sera scrie că 50 de italieni și 30 de angajați afgani și familiile acestora, împreună cu carabinierii care asigurau paza ambasadei, vor fi aduși acasă.

Zborul este programat duminică seara.

Italia a transferat deja pe teritoriul național peste 200 de afgani care au lucrat pentru reprezentanța diplomatică, în fața riscului ca aceștia să fie uciși de insurgenți pentru colaboraționism.

Și Germania și-a accelerat evacuarea personalului diplomatic din capitala afgană, măsură care ar urma să înceapă luni.

Ministrul german de externe, Heiko Maas, a dispus, duminică, mutarea diplomaților în zona militară a aeroportului din Kabul.

Odată cu diplomații, ar urma să fie evacuați și personalul de origine afgană.

Știrea inițială

Canalul TV Al Arabiya relatează că transferul de putere va avea loc tot duminică, la palatul prezidențial din Kabul.

Ministrul interimar de interne afgan, Abdul Sattar Mirzakwal, a declarat că orașul nu va fi atacat și că actualul cabinet va transfera puterea în mod pașnic unei administrații provizorii, fără a preciza ce va însemna, de fapt, guvernul de tranziție, notează CNN.

Într-o declarație pentru agenția afgană TOLO, ministrul i-a asigurat pe rezidenții din Kabul că forțele de securitate vor apăra orașul.

La rândul lor, talibanii au difuzat un comunicat în care precizează că poartă discuții cu "partea adversă" în vederea unei "capitulări pașnice" a capitalei.

Zabihullah Mujahid, purtătorul de cuvânt al insurgenților a precizat că luptătorii islamiști au primit instrucțiuni să rămână la toate intrările în Kabul până la încheierea unui acord de transfer al puterii "pașnic și satisfăcător".

Talibanii au intrat, duminică, în zona periferică din Kabul iar presa internațională a relatat că s-au auzit focuri de armă, în vreme ce personalul ambasadei americane era evacuat cu elicopterele.

Securitatea capitalei este în răspunderea guvernului afgan, care trebuie să garanteze acest lucru, a indicat purtătorul de cuvânt taliban.

O informație difuzată de CNN duminică, la ora 13 (ora României) arată că oficialitățile americane au decis să evacueze complet ambasada din Kabul.

Planul inițial era acela de a păstra un aparat minim de până la 50 de funcționari.

×
Subiecte în articol: Kabul capitulare
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close