Antena 3 CNN International News Marea Britanie anunță un ajutor de peste 210 de milioane de euro pentru Ucraina: Putin ”a subestimat unitatea Occidentului”

Marea Britanie anunță un ajutor de peste 210 de milioane de euro pentru Ucraina: Putin ”a subestimat unitatea Occidentului”

Premierul britanic Boris Johnson a anunțat un ajutor suplimentar de 175 de milioane de lire sterline (211 milioane de euro) pentru Ucraina.

Marea Britanie anunță un ajutor de peste 210 de milioane de euro pentru Ucraina: Putin ”a subestimat unitatea Occidentului”
Sursa foto: Twitter/ Newsmax
de Cerasela Stafie    |    07 Mar 2022   •   18:05

Acesta este momentul pentru ”prietenii Ucrainei să creeze o coaliție de sprijin umanitar, economic și militar defensiv pentru a se asigura că Putin eșuează în această invazie catastrofală”, a spus Johnson luni, în timpul unei conferințe de presă comune cu omologii săi din Olanda și Canada, la Londra.

Marea Britanie, Canada și Țările de Jos ”stau umăr la umăr” împotriva invaziei Ucrainei de către Rusia, a adăugat premierul britanic.

”Noul nostru grup internațional de sprijin pentru Ucraina va coordona eforturile comunității internaționale de a oferi asistență pe termen lung și neclintită acum și în viitor și vom încuraja mai multe țări să ni se alăture”, a mai subliniat Johnson la conferința de presă.

La12 zile de la începutul invaziei ruse în Ucraina, premierul britanic a spus că este clar că președintele rus Vladimir Putin a făcut un ”calcul greșit”, subestimând ucraineni.

”El i-a subestimat pe ucraineni și rezistența lor eroică. El l-a subestimat liderul lor și a subestimat unitatea Occidentului”, a spus Johnson.

×
Parteneri
Schema mafiei din România. Susţinere de la nivel înalt
x close