Antena 3 CNN International News Rusia transmite că a aflat motivul rezistenței acerbe a militarilor ucraineni la Mariupol | Ultimatumul rus a fost respins

Rusia transmite că a aflat motivul rezistenței acerbe a militarilor ucraineni la Mariupol | Ultimatumul rus a fost respins

Ministerul rus al Apărării a amenințat, duminică, să-i elimine pe combatanții Kievului care încă luptă în orașul asediat Mariupol, din sud-vestul Ucrainei.

Rusia transmite că a aflat motivul rezistenței acerbe a militarilor ucraineni la Mariupol | Ultimatumul rus a fost respins
Sursa foto: hepta
de Adrian Iclozan    |    17 Apr 2022   •   14:27

Reacția rusă vine după ce un ultimatum adresat apărătorilor ucraineni a fost respins.

Ministerul rus susține că membrii rezistenței ucrainene sunt înconjurați în perimetrul uzinelor Azovstal.

"Conform interceptărilor radio, regimul naționalist de la Kiev le-a interzis combatanților ucraineni să-și negocieze capitularea", se spune într-o declarație a instituției ruse.

Documentul citat mai precizează că, potrivit informațiilor de la soldații ucraineni care s-au predat anterior, ar exista "până la 400 de mercenari străini, inclusiv europeni și canadieni", care s-au alăturat apărătorilor prinși în încercuire la oțelărie.

"Toți vor fi eliminați în cazul în care continuă rezistența", a promis ministerul rus.

Răspunsul administrației din Mariupol, după ultimatumul dat de forțele ruse apărătorilor ucraineni 

Forțele ucrainene vor continua să apere orașul Mariupol, în ciuda ultimatumului dat de Rusia.

Răspunsul a venit din partea lui Petro Andriușcenko, un consilier al primarului din Mariupol, citat de CNN.

"Sâmbătă seara, ocupanții au anunțat că vor oferi un coridor de predare pentru trupele rămase. Însă astăzi soldații noștri continuă să mențină apărarea", a scris Andriușcenko pe Telegram.

El a mai susținut că rezistența față de ruși continuă dincolo de combinatul siderurgic Azovstal.

"În ciuda dorinței ocupanților de a arăta că locul ostilităților se limitează la oțelăria Azovstal, acest lucru nu corespunde realității. Noaptea trecută au avut loc lupte în zona Taganrog, care se află la cinci kilometri distanță de Azovstal", a indicat oficialul ucrainean, adăugând că rușii au bombardat din nou cu artilerie grea imobilele rezidențiale și zona portuară.

Deputatul ucrainean de Odesa Oleksii Goncearenko a arătat, la rândul său, că apărătorii din Mariupol nu se vor preda Rusiei.

"Am vorbit cu ei ieri și știu că se vor lupta până la capăt", precizează Goncearenko.

Foto: Uzinele "Azovstal" din Mariupol, ultimul bastion al rezistenței ucrainene din oraș

×
Subiecte în articol: Azovstal Mariupol ultimatum
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close