Antena 3 CNN International News Răspunsul Casei Albe după ce Rusia își pune forțele nucleare în alertă maximă

Răspunsul Casei Albe după ce Rusia își pune forțele nucleare în alertă maximă

Casa Albă a reacționat după anunțul Rusiei cu privire la punerea forțelor nucleare în alertă maximă.

Răspunsul Casei Albe după ce Rusia își pune forțele nucleare în alertă maximă
Sursa foto: Hepta.ro
de Cerasela Stafie    |    27 Feb 2022   •   17:34

Secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a declarat duminică că decizia președintelui rus Vladimir Putin de a pune forțele nucleare ale Rusiei în alertă maximă face parte dintr-un model mai larg de escaladare neprovocată și ”amenințări fabricate” din partea Kremlinului.

”Acesta este, într-adevăr, un model pe care l-am văzut de la președintele Putin pe parcursul acestui conflict, producerea de amenințări care nu există pentru a justifica o agresiune ulterioară – iar comunitatea globală și poporul american ar trebui să-l privească prin această prismă”, a spus Psaki.

”Acesta este un model al președintelui Putin și îl vom înfrunta, avem capacitatea de a ne apăra, dar trebuie să spunem lumii ce face președintele Putin”, a adăugat.

Întrebată despre ajutoare sau sancțiuni militare suplimentare, Psaki a spus că SUA este pregătită să trimită mai multe provizii militare umanitare, economice și defensive.

”Aș reține că sancțiunile pe care le-am anunțat ieri pun Rusia la egalitate cu Iranul, depărtându-i de un sistem bancar cu comunitatea globală”, a menționat Psaki.

Cu privire la luarea unor măsuri imediate împotriva sectorului energetic rus de către SUA, Psaki a spus că toate variantele sunt ”pe masă”. Secretarul de presă a mai spus că autoritățile americane rămân în contact strâns cu președintele ucrainean Volodymyr Zelensky și l-a lăudat pentru modul în care a condus țara pe parcursul primelor zile ale războiului actual.

”El se ridică cu curaj împotriva invaziei președintelui Putin și a conducerii ruse. Vom rămâne în contact strâns cu el”, a spus Psaki. 

×
Subiecte în articol: raspuns Casa Alba Rusia forte nucleare
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close