Antena 3 CNN International News SUA oferă milioane de dolari pentru informații despre răpirea unui lucrător umanitar în Afganistan

SUA oferă milioane de dolari pentru informații despre răpirea unui lucrător umanitar în Afganistan

Retregerea americană din Afganistan aduce la lumină tragedii al căror capitol final nu a fost încă scris.

SUA oferă milioane de dolari pentru informații despre răpirea unui lucrător umanitar în Afganistan
de Adrian Iclozan    |    18 Mai 2021   •   23:20

Departamentul de Stat american oferă o recompensă de până la cinci milioane de dolari pentru informații referitoare la răpirea unei femei americane, lucrător umanitar, în Afganistan.

Cydney Mizell (foto) a dispărut în anul 2008.

Mizell și șoferul său, Muhammad Hadi, au fost răpiți în Kandahar de persoane înarmate neidentificate. Departamentul de Stat afirmă că femeia și șoferul său au fost, probabil, uciși de răpitori.

Se crede că trupul neînsuflețit al lui Cydney Mizell a fost îngropat în Kandahar sau în împrejurimile orașului. 

Recompensa oferită de Departamentul de Stat este pentru informații care să ducă la localizarea, recuperarea și repatrierea rămășițelor pământești ale acesteia. 

Banii sunt acordați prin programul "Recompense pentru justiție", al Departamentului de Stat american.

Inițiativa vine în contextul retragerii trupelor americane din Afganistan, proces care ar urma să se încheie până pe 11 septembrie anul curent.

 

×
Subiecte în articol: Cydney Mizell Afganistan recompensa
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close