Antena 3 CNN International News Rusia reacționează după ce șeful NATO, Jens Stoltenberg, a ajuns la Kiev într-o vizită neanunțată public

Rusia reacționează după ce șeful NATO, Jens Stoltenberg, a ajuns la Kiev într-o vizită neanunțată public

Kremlinul a reacționat după vizita efectuată de Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, în Ucraina.

Rusia reacționează după ce șeful NATO, Jens Stoltenberg, a ajuns la Kiev într-o vizită neanunțată public
Sursa foto: hepta
de Adrian Iclozan    |    20 Apr 2023   •   14:41

Astfel, Rusia a reiterat, joi, că își păstrează ca obiectiv-cheie blocarea aderării Ucrainei la NATO.

Eventuala aderare a Ucrainei la alianță militară "ar reprezenta un pericol grav și semnificativ pentru țara noastră, pentru securitatea țării noastre", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov (foto), citat de CNN.

Vizita lui Jens Stoltenberg la Kiev, prima de la invazia rusă, vine în contextul generat de recenta aderare a Finlandei la NATO și pe fondul așteptărilor legate de o contraofensivă ucraineană în teritoriile ocupate de trupele Moscovei în estul și sudul țării.

Finlanda, care a devenit la începutul lunii cel de-al 31-lea membru, are o graniță de peste 1.300 de kilometri cu Rusia.

Citește și: Suedia, demonstrație de forță după ce Turcia i-a blocat aderarea la NATO | Ce face flota rusă din Pacific

Aderarea ei a dublat, practic, frontiera alianței militare cu Federația Rusă iar Moscova a amenințat că își va extinde forțele militare în apropierea noului membru NATO.

Suedia, celălalt stat nordic care și-a depus candidatura în același timp cu Finlanda, este blocată, momentan, de Turcia și Ungaria, state cunoscute pentru relațiile bune cu Moscova.

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a cerut celor două state să deblocheze procesul de aderare a Suediei până la summit-ul NATO de la Vilnius, din această vară.

Sprijinul public finlandez și suedez pentru aderarea la NATO a crescut vertiginos în urma invaziei Ucrainei de către Rusia, alimentând și solicitările de la Kiev în vederea aderării.

×
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close