Antena 3 CNN International News Primele declarații de la întâlnirea dintre Serghei Lavrov și Antonio Guterres | Ministrul rus a vorbit de "situația din jurul Ucrainei"

Primele declarații de la întâlnirea dintre Serghei Lavrov și Antonio Guterres | Ministrul rus a vorbit de "situația din jurul Ucrainei"

Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat că situația din jurul Ucrainei a devenit un "catalizator" pentru un număr mare de probleme.

Primele declarații de la întâlnirea dintre Serghei Lavrov și Antonio Guterres | Ministrul rus a vorbit de "situația din jurul Ucrainei"
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    26 Apr 2022   •   15:03

Prin urmare, Rusia a răspuns "rapid" solicitării secretarului general al ONU, Antonio Guterres, de purta discuții menite să ducă la încetarea crizei.

"Apreciem dorința dumneavoastră de a avea o nouă rundă de discuții în această perioadă grea", i-a spus Lavrov lui Guterres, la începutul întâlnirii de marți, de la Moscova, dedicată situației din Ucraina și impactului ei global.

Guterres va discuta, de asemenea, în cursul zilei, cu președintele rus Vladimir Putin, într-o întâlnire care subliniază "importanța" pe care Moscova o acordă contactelor cu Națiunile Unite, conform spuselor ministrului rus.

Lavrov spune că e "nerăbdător" să lucreze cu ONU și Crucea Roșie

Lavorv a declarat ulterior, la o conferință de presă comună, că "așteaptă cu nerăbdare" să lucreze împreună cu ONU și Crucea Roșie pentru a facilita un răspuns umanitar în Ucraina.

Ministrul a precizat, pe de altă parte, că respinge propunerea formulată de Ucraina, ca părțile în conflict să poarte discuții în orașul Mariupol.

La rândul său, Secretarul General al ONU i-a spus lui Lavrov că vizează identificarea unor modalități de a crea condiții pentru un dialog eficient, pentru o încetare a focului "cât mai curând posibil" și pentru o soluție pașnică la conflictul armat.

"Știu că astăzi ne confruntăm cu o situație complexă în Ucraina, cu interpretări diferite despre ceea ce se întâmplă în Ucraina, dar asta nu limitează posibilitatea de a avea un dialog foarte serios despre cum putem lucra cel mai bine pentru a reduce suferința oamenilor", a spus Guterres.

Antonio Guterres a propus la Moscova crearea unui grup de contact

El a menționat că a propus înființarea unui grup de contact format din oficiali ai ONU, Rusiei și Ucrainei, pentru a analiza oportunitățile de a crea coridoare sigure.

Aceasta ar implica încetarea ostilităților și ar garanta eficiența coridoarelor de evacuare.

Secretarul General al Națiunilor Unite a recunoscut că există o criză la Mariupol și a precizat că ONU este gata să-și mobilizeze resursele logistice în acest oraș.

Acest lucru ar permite evacuarea în siguranță a civililor care doresc să plece "în orice direcție vor", precum și livrarea ajutorului umanitar necesar, a estimat Antonio Guterres.

"Cu cât este instaurată mai repede pacea, cu atât mai bine pentru Ucraina, Rusia și lumea întreagă", a concluzionat el.

Foto: Antonio Guterres și Serghei Lavrov, într-un instantaneu surprins în februarie 2020, în Elveția

×
Subiecte în articol: Antonio Guterres Serghei Lavrov
Parteneri
Perioada care se va lua în calcul la pensie. Anunțul ministrului Muncii
x close