Antena 3 CNN International News Taxă de minim 15% pentru companiile mulţinaţionale, adoptată la Summit-ul G20 de la Roma

Taxă de minim 15% pentru companiile mulţinaţionale, adoptată la Summit-ul G20 de la Roma

Liderii politici din grupul G20 au ajuns la un acord privind implementarea unei taxe de impozitare de minim 15% pentru multinaționale. Este o reformă care își propune să elimine paradisurile fiscale.

Taxă de minim 15% pentru companiile mulţinaţionale, adoptată la Summit-ul G20 de la Roma
Sursa foto: Getty Images/ Jeff J Mitchell
de Cerasela Stafie    |    31 Oct 2021   •   10:48

Mai exact, va fi introdusă o taxă minimă de impozitare de 15% pentru multinaționale. Toți liderii G20 s-au declarat în favoarea unei taxe minime globale în timpul primei sesiuni a summit-ului, a declarat un înalt oficial al administrației americane.

Acest lucru era unul dintre obiectivele principale ale liderului american Joe Biden. ”Președintele a subliniat importanța acestui acord istoric în timpul intervenției sale”, a spus oficialul.

Noua regulă va fi oficializată odată cu lansarea unui comunicat, la finalul summitului G20, duminică. Ulterior, fiecare stat trebuie să aprobe propria versiune a taxei și poate dura ceva timp pentru implementarea acesteia la nivel mondial.

136 de națiuni au fost de acord cu o astfel de taxă în octombrie, sub egida OCDE, iar aprobarea de sâmbătă din partea a 20 dintre cele mai mari economii ale lumii este văzută ca un pas către introducerea ei la nivel mondial.

„Noul sistem prevede şi realocarea a peste 125 de miliarde de dolari din profiturile celor mai mari şi mai profitabile companii multinaţionale în toate ţările din lume, astfel încât să se asigure că aceste firme achită contribuţii fiscale corecte oriunde desfăşoară activităţi şi generează profituri”, a explicat OCDE.

În cuvântarea de la începutul summitului, premierul italian Mario Draghi, liderul G20 din acest an, a declarat că acordul este o dovadă a puterii multilateralismului.

”Am ajuns la un acord istoric pentru un sistem fiscal internațional mai echitabil și mai eficient”, a spus Draghi, adăugând: „Aceste rezultate sunt o reamintire puternică a ceea ce putem realiza împreună”.

Măsura ar impozita marile companii multinaționale cu o cotă minimă de 15% și le va obliga să plătească taxe în țările în care își desfășoară afaceri. Administrația Biden a reîmprospătat inițiativa globale la începutul acestui an și și-a asigurat sprijinul țărilor G7, în iunie.

"În opinia noastră, aceasta este mai mult decât o simplă afacere fiscală. Este o remodelare a regulilor economiei globale", a spus un oficial înalt al administrației.

×
Subiecte în articol: sistem fiscal reforma summit G20 impozit acord
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close