Antena 3 CNN International News SpaceX, extremă urgență! S-a defectat wc-ul de pe capsula Crew Dragon, care urmează să aducă patru astronauți pe Pământ

SpaceX, extremă urgență! S-a defectat wc-ul de pe capsula Crew Dragon, care urmează să aducă patru astronauți pe Pământ

O toaletă defectă la bordul vehiculului spațial Crew Dragon îi pune în fața unei probleme grave pe cei patru astronauți aflați pe Stația Spațială Internațională (ISS). Aceștia urmează să revină pe Pământ cel mai devreme la finele acestei săptămâni, anunță CNN.

SpaceX, extremă urgență! S-a defectat wc-ul de pe capsula Crew Dragon, care urmează să aducă patru astronauți pe Pământ
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    01 Noi 2021   •   22:57

SpaceX, compania fondată de Elon Musk, a descoperit în luna septembrie problema la toaletă în timp ce inspecta o altă capsulă Crew Dragon.

Este vorba despre capsula utilizată în timpul misiunii Inspiration4, care a dus în spațiu pentru trei zile un echipaj format din "turiști spațiali" .

Specialiștii companiei au constatat atunci că un tub folosit pentru a dirija urina într-un rezervor de stocare s-a desprins iar murdăria s-a acumulat sub podeaua capsulei.

Este o situație care, în acest moment, afectează toate cele trei vehicule spațiale pe care SpaceX le operează.

"Izmenele spațiale", soluția de avarie când se strică wc-ul cosmic

Cu toaleta de pe capsulă scoasă din uz, echipajul aflat în prezent pe ISS va trebui să se bazeze pe "lenjeria de corp" specială pe drumul de întoarcere, a precizat Steve Stich, directorul programului pentru echipaje comerciale al Agenției Spațiale americane, NASA.

NASA nu a precizat cât timp cei patru astronauți vor fi blocați la bordul capsulei Crew Dragon fără posibilitatea de a merge la toaletă.

Până în prezent, Crew Dragon a efectuat doar două curse în care a adus pe Pământ echipaje de pe ISS.

Prima a durat 19 ore, cea dea doua, doar șase.

Durata reîntoarcerii este influențată de mai mulți factori, între care dinamica orbitală și vremea, dar NASA precizează că încearcă de fiecare dată să reducă timpul de zbor și așa va face și de astă dată, a adăugat oficialul agenției spațiale.

O alarmă s-a declanșat în timpul misiunii Inspiration4

Jared Isaacman, comandantul și finanțatorul misiunii Inspiration4, a declarat pentru CNN că în timpul zborului din septembrie s-a declanșat o alarmă care semnala echipajului o problemă cu ventilatorul toaletei.

Isaacman a arătat că el și colegii săi de misiune au fost nevoiți să lucreze cu specialiștii SpaceX aflați la sol pentru a rezolva situația.

Problema cu toaleta nu a provocat inconveniente grave echipajului de pe Inspiration4.

CNN notează că nu au existat cazuri în care fluidele corporale să circule libere, la gravitație zero, prin interiorul capsulei.

După ce echipajul Inspiration4 s-a întors pe Pământ, SpaceX a demontat capsula spațială pentru a depistat cauza defecțiunii.

"Există un rezervor de stocare în care urina urmează să fie depozitată iar un tub s-a deconectat sau s-a dezlipit. Asta a făcut ca urina să nu intre în rezervorul de stocare, ci în sistemul de ventilație", a arătat William Gerstenmaier, fost oficial NASA, care lucrează acum pentru SpaceX.

Ce se întâmplă când urina nu mai este aspirată în ventilator

Ventilatoarele sunt utilizate la construcția toaletelor spațiale pentru a crea un curent de aspirație și a controla fluxul de urină.

Dată fiind starea de imponderabilitate, în absența curentului de sucțiune urina ar putea să se deplaseze în orice direcție.

În cazul misiunii Inspiration4, echipajul nu a observat excreții plutitoare în cabină, pentru că scurgerea a ajuns în spațiul izolat de sub podea.

În prezent, SpaceX lucrează la rezolvarea problemei cu toaleta capsulei numită Resilience (Rezistență, n.r.) care a deservit misiunea Inspiration4.

O altă capsulă Crew Dragon, nouă, care urmează să decoleze miercuri cu patru astronauți la bord către ISS, va avea o toaletă funcțională.

Situația echipajului care se întoarce pe Pământ este diferită.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

ISS are propriile toalete. Funcționale

Astronauții NASA Shane Kimbrough și Megan McArthur, astronautul francez Thomas Pesquet, de la Agenția Spațială Europeană și astronautul japonez Akihiko Hoshide au ajuns pe ISS în luna aprilie.

De atunci capsula lor Crew Dragon, numită Endeavour (Efort) a rămas atașată, ca vehicul de salvare, la Stația Spațială Internațională.

Ei au aflat de problema toaletei de pe Resilience și au inspectat, la rândul loc, capsula cu care vor reveni pe Pământ. Ei au descoperit că toaleta de pe Endeavour avea aceeași problemă și au găsit semne că urina s-a infiltrat în pereți.

Însă, în spațiu, cei patru nu au posibilitatea de a efectua reparațiile posibile pe Pământ.

Urme "limitate" de coroziune după ce urina s-a infiltrat în pereții capsulei Endeavour

Stația Spațială Internațională are propriile toalete, funcționale, așa că, din punct de vedere al disconfortului fiziologic, singura problemă reală ar putea apărea în timpul reîntoarcerii pe Terra la bordul Endeavour.

Dacă în caz de nevoi fiziologie iminente astronauții se pot baza pe "izmenele spațiale", o întrebare mai presantă este cea legată de siguranța capsulei, după ce s-a descoperit problema scurgerilor de urină.

SpaceX a realizat experimente la sol pentru a constata cum ar putea fi afectată structura de aluminiu a capsulei de urina scursă din toaletă.

Un test realizat în condiții simulate de vid cosmic a depistat urme limitate de coroziune.

William Gerstenmaier, oficialul SpaceX consultat de CNN, a spus că "se fac verificări duble și triple" pentru ca echipajul de pe ISS să poată reveni în siguranță pe Pământ.

Foto galerie: Capsula Endeavour, utilizată în misiunea din aprilie, în diferite momente ale apropierii de Stația Spațială Internațională

×
Subiecte în articol: SpaceX wc spațial urina pereti
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close