Antena 3 CNN International News "SUA se vor trezi și vor veni la masa negocierilor. Nu mai avem mult de așteptat", declară Serghei Lavrov

"SUA se vor trezi și vor veni la masa negocierilor. Nu mai avem mult de așteptat", declară Serghei Lavrov

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov s-a declarat în favoarea susținerii relațiilor dintre Rusia și Statele Unite, în pofida faptului că tensiunile dintre cele două state au ajuns în zona unui "război fierbinte", în contextul conflictului din Ucraina.

"SUA se vor trezi și vor veni la masa negocierilor. Nu mai avem mult de așteptat", declară Serghei Lavrov
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    06 Apr 2023   •   13:28

"Ne aflăm, într-adevăr, într-o fază fierbinte a războiului, în primul rând deoarece naziștii ucraineni folosesc arme americane.

Iar administrația americană continuă să amenințe că le va livra sisteme de arme cu rază de acțiune mai lungă și mai letale", a spus  Lavrov, citat de CNN.

"Dar, cu toate acestea, cred că ar trebui să continuăm să susținem relațiile noastre și sperăm că americanii se vor trezi imediat și se vor întoarce la masa negocierilor.

Vom vedea, nu va trebui să mai așteptăm mult timp", a estimat șeful diplomației ruse.

Citește și: Ministru rus: "Statele Unite și Rusia au intrat în etapa războiului fierbinte. Avertizăm SUA împotriva unor greșeli fatale!"

CNN amintește că, de-a lungul conflictului, președintele rus Vladimir Putin a numit invazia în Ucraina drept o campanie de dezarmare și "denazificare", asta, în condițiile în care președintele Volodimir Zelenski este de origine evreiască.

Anul trecut, Serghei Lavrov și-a atras numeroase reacții de condamnare pe plan internațional după ce a încercat, la rândul său, să justifice obiectivul de "denazificare" a Ucrainei susținând că liderul Germaniei naziste, Adolf Hitler,  avea "sânge evreiesc" și că "cei mai înfocați antisemiți sunt, de obicei, evrei".

Ucraina semnalează, în premieră, că e dispusă să discute "soarta Crimeei" după ce trupele sale ajung la granița cu Rusia

Un consilier al președintelui Volodimir Zelenski a declarat pentru publicația Financial Times că Ucraina este dispusă să discute cu Rusia despre viitorul Crimeei, dacă următoarea contraofensivă a forțelor Kievului va avea succes.

"Dacă vom reuși să ne atingem obiectivele strategice pe câmpul de luptă - și atunci când ne vom afla la granița administrativă cu Crimeea - vom fi gata să deschidem o pagină diplomatică pentru a discuta această problemă", a declarat Andrii Sîbiha, adjunctul șefului de cabinet al președintelui ucrainean.

Acesta este cea mai clară declarație privind interesul Ucrainei pentru negocieri, de când Kievul și Kremlinul au întrerupt discuțiile de pace, în primăvara anului trecut.

Temeri că Putin va recurge la arme nucleare dacă ucrainenii ajung să recupereze Crimeea

Oficialul ucrainean nu a exclus, pe de altă parte, eliberarea Crimeei de către armata noastră.

Peninsula se află sub ocupație rusă de la finele lui februarie 2014 şi a fost anexată de Moscova în luna următoare, după un simulacru de referendum, nerecunoscut la nivel internațional.

Mihailo Podoliak, consilier al președintelui Zelenski, a declarat, miercuri, pentru Radio Europa Liberă, că forțele ucrainene vor fi "la ușa Crimeei în cinci până la șapte luni".

Mai mulți aliații occidentali ai Ucrainei se tem însă că Vladimir Putin ar putea recurge la arme nucleare în cazul în care Crimeea ar fi pe cale să reintre sub controlul Kievului.

×
Subiecte în articol: Seghei Lavrov Andrii Sîbiha negocieri SUA
Parteneri
Momentul terifiant când un stâlp e înghițit de craterul din Slănic
x close